Chisturile localizate la nivelul regiunii cervicale reprezintă entități patologice relativ frecvente în practica clinică curentă, cu incidență atât la populația pediatrică, cât și la cea adultă.

Aceste formațiuni chistice sunt caracterizate prin prezența unei cavități închise, delimitate de un perete propriu, ce conține lichid seros, semisolid sau aer.

Etiopatogenia acestor leziuni este variabilă, incluzând origini congenitale, infecțioase sau chiar neoplazice.

Deși în majoritatea cazurilor chisturile cervicale prezintă un caracter benign și sunt lipsite de simptomatologie evidentă, există situații în care acestea se transformă într-o urgență medicală, fie prin creșterea rapidă a volumului, fie prin dezvoltarea de complicații precum infecția, obstrucția structurilor adiacente sau, rar, malignizarea.

Prin urmare, o cunoaștere aprofundată a tipologiei, prevalenței, manifestărilor clinice și posibilităților terapeutice este esențială pentru diagnosticarea precoce și instituirea unui tratament adecvat.

Clasificarea principalelor tipuri de chisturi cervicale

1. Chistul ductului tireoglos

Etiopatogenie: Acesta constituie cel mai comun tip de chist congenital localizat la nivel cervical. Se dezvoltă prin persistența anormală a ductului tireoglos, un canal embrionar prin care glanda tiroidă migrează din zona bazei limbii spre poziția sa anatomică finală.
Incidență: Este responsabil pentru aproximativ 70% din totalitatea chisturilor congenitale ale gâtului la copil.
Topografie: Se localizează de-a lungul liniei mediane cervicale, între foramen cecum și poziția definitivă a glandei tiroide.
Tablou clinic:
- Formațiune fermă, mobilizabilă la deglutiție și în timpul mișcărilor limbii;
- Episoade recurente de infecție locală;
- Posibilă supurație;
- Disfagie sau disfonie în stadii avansate.
Tratament: Se impune excizia chirurgicală completă, realizată prin tehnica Sistrunk, care presupune îndepărtarea chistului împreună cu un segment de os hioid și traiectul ductului persistent, pentru a reduce riscul de recidivă.

2. Chistul branhial (chistul de arc branhial)

Origine: Este rezultatul persistenței structurale anormale a arcurilor branhiale embrionare. Chistul de al doilea arc branhial este cel mai frecvent.
Frecvență: Ocupă locul secund în clasamentul chisturilor congenitale cervicale, cu o incidență estimată de 1 caz la 3500 de nașteri.
Localizare: Apare, de regulă, în partea laterală a gâtului, anterior de mușchiul sternocleidomastoidian.
Simptomatologie:
- Masă moale, fluctuentă, nedureroasă în faza incipientă;
- Devine dureroasă în context infecțios;
- Posibilă fistulizare cutanată.
Conduită terapeutică:
- Administrare de antibiotice în fazele de infecție activă;
- Excizie chirurgicală definitivă, ce trebuie să includă chistul și eventualele traiecte fistuloase adiacente.

3. Chistul dermoid și epidermoid cervical

Patogeneză: Sunt leziuni benigne de origine embrionară, ce pot conține structuri ectodermale precum epidermă, glande sebacee sau foliculi pilosi.
Incidență: Rare, dar pot fi identificate la copii și adolescenți.
Topografie: Se situează cel mai frecvent în regiunea submentală sau în zona mediană a gâtului.
Tablou clinic:
- Nodul mobil, nedureros;
- Tendință de creștere lentă;
- Impact estetic semnificativ.
Tratament: Rezecție chirurgicală completă, cu un risc minim de recidivă în cazul unei excizii corecte.

4. Chistul limfatic (limfangiom chistic / chist higrom)

Etiologie: Reprezintă o malformație congenitală a sistemului limfatic.
Frecvență: Se estimează o incidență de 1 la 6000 de nașteri, fiind mai frecvent întâlnit la copiii cu vârsta sub 2 ani.
Localizare: Predomină în regiunile posterioare sau laterale ale gâtului.
Manifestări clinice:
- Formațiune moale, compresibilă și fluctuentă;
- Poate prezenta o creștere rapidă în volum;
- Risc de compresie asupra căilor aeriene sau a vaselor mari.
Management:
- Scleroterapie (administrarea de substanțe sclerozante intralezional);
- Intervenție chirurgicală în cazuri refractare;
- Monitorizare clinică atentă în lipsa simptomelor.

5. Chisturile infecțioase (abcese cervicale, limfadenite chistice)

Etiologie: Pot apărea secundar infecțiilor bacteriene (ex. streptococi, stafilococi), virale (virusul Epstein-Barr, HIV) sau micobacteriene (Mycobacterium tuberculosis).
Frecvență: Relativ ridicată, în special în regiuni cu resurse medicale limitate.
Tablou clinic:
- Adenopatii dureroase, uneori fluctuente;
- Febră, astenie, stare generală alterată;
- Fistulizare cutanată în formele netratate.
Tratament:
- Terapie antibiotică sistemică conform antibiogramei;
- Drenaj chirurgical în caz de abces;
- Explorare etiologică riguroasă (teste serologice, culturi, imagistică).

Considerații epidemiologice privind chisturile cervicale

Chistul ductului tireoglos este cel mai des întâlnit în rândul leziunilor cervicale congenitale, reprezentând până la 70% din cazuri la copil.
Chistul branhial se situează pe locul doi în frecvență, cu o prevalență estimată la 10–20%.
Chisturile limfatice (higroame chistice) sunt cel mai frecvent diagnosticate în perioada neonatală.
Chisturile infecțioase apar la toate categoriile de vârstă, dar sunt mai frecvente la indivizii imunocompromiși.
Chisturile dermoide sunt rare, fiind responsabile pentru aproximativ 1% din toate masele cervicale.

Conform literaturii de specialitate, se estimează că între 5 și 10% dintre copii pot dezvolta mase cervicale, iar dintre acestea, majoritatea sunt chisturi benigne cu origine congenitală.

Diagnosticul leziunilor chistice cervicale

1. Examinarea clinică

Palparea formațiunii (evaluarea dimensiunii, consistenței și mobilității);
Observarea mobilității în timpul deglutiției sau al mișcărilor limbii;
Identificarea semnelor inflamatorii locale: hiperemie, căldură locală, durere la palpare.

2. Explorări imagistice

Ecografia cervicală reprezintă prima investigație indicată, fiind neinvazivă și informativă;
Tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN) sunt utile în evaluarea extensiei leziunii și a raportului acesteia cu structurile anatomice învecinate;
Scintigrafia tiroidiană se recomandă pentru excluderea țesutului tiroidian ectopic, mai ales în cazul chistului ductului tireoglos.

3. Investigații paraclinice și citologice

Analize de laborator: markerii inflamatori (VSH, PCR), leucocitoză, serologie pentru infecții;
Puncția aspirativă cu ac fin (FNA): permite obținerea de material pentru examinare citologică;
Biopsia excizională: indicată în cazurile în care diagnosticul este incert sau când se suspectează o natură malignă.