Despre encefalita

Ce inseamna encefalita? Encefalita, prin definitie, reprezinta inflamatia tesutului cerebral. Este o afectiune rara si deosebit de grava care, fara un tratament corect si prompt, poate provoca leziuni cerebrale permanente, accident vascular cerebral sau chiar deces.

Exista numeroase cauze ce pot determina encefalita, printre care se numara: infectiile virale, bacteriene si raspunsul autoimun inadecvat al organismului.

Encefalita afecteaza anual aproximativ 10-15 persoane la 100.000 locuitori; poate fi diagnosticata la orice varsta, insa este observata mai frecvent la pacientii tineri. Persoanele imunocompromise (cu un sistem imunitar slabit, fie din cauza unei patologii asociate, fie din cauza unui tratament urmat la domiciliu) prezinta un risc crescut de a dezvolta encefalita.

Cauze

Encefalita poate fi diagnosticata ca o complicatie a unor infectii (virale, bacteriene, fungice sau parazitare) sau a unei patologii autoimune asociate.

In cel de-al doilea caz, reactia autoimuna inadecvata a organismului, in care sistemul imun ataca tesutul cerebral sanatos, normal, este cauza producerii encefalitei. In aproximativ 30% - 40% din cazuri, cauza exacta a encefalitei ramane necunoscuta, in ciuda investigatiilor extensive efectuate in spital.

Tipuri de encefalita

Encefalita poate fi clasificata, in functie de etiologia sa, in:

Encefalita infectioasa

Este cel mai adesea cauzata de un agent infectios viral; vaccinurile impotriva rujeolei, oreionului, rubeolei si varicelei (ROR si vaccinul impotriva virusului varicelo-zosterian) au redus rata de aparitie a encefalitei virale cauzate de aceste boli ale copilariei, insa exista si alti agenti infectiosi ce pot provoca encefalita:

virusul Herpes simplex tip 1 si 2 (HSV tip 1 si 2) – reprezinta la momentul actual una dintre cele mai frecvente cauze de encefalita virala, fiind responsabil pentru aproximativ 10% din totalul cazurilor de encefalita. Fara un tratament prompt, rata de supravietuire este mai mica de 50%. Majoritatea cazurilor sunt produse prin reactivarea unei infectii vechi, latente, cu HSV, insa exista si persoane ce dezvolta encefalita in urma infectiei initiale cu acest virus.
virusul Varicelo-Zosterian (VVZ) – poate provoca encefalita virala ca o complicatie a infectiei initiale (primo-infectia) cu VVZ (ce provoaca varicela) sau ca o complicatie a reactivarii acestui virus latent (ce provoaca zona zoster).
Arbovirusuri – reprezinta agenti virali transmisi de la insecte infectate la oameni prin intepaturi/muscaturi (capusa, tantar sau alte insecte ce intra in contact cu sangele gazdei); cateva exemple sunt: virusul West Nile, virusul Zika, virusul encefalitei japoneze, virusul La Crosse, virusul St. Louis si virusul Powassan.
Enterovirusuri – sunt agenti virali comuni, frecvent implicati in bolile tractului digestiv sau respirator, ce pot provoca encefalita virala ca o complicatie a infectiei initiale, mai frecvent la persoanele imunocompromise.
Agenti infectiosi bacterieni – desi mai putin frecvente, infectiile bacteriene pot provoca encefalita, mai ales in cazul in care meningele („foita” ce acopera creierul si maduva spinarii) este afectat prima data (meningita bacteriana).
Agenti infectiosi fungici, parazitari – pot reprezenta cauza encefalitei infectioase, insa aceste cazuri sunt exceptionale si apar mai frecvent in cazul persoanelor imunodeprimate.

Encefalita autoimuna

Aceasta afectiune apare atunci cand sistemul imun al pacientului are un comportament inadecvat, atacand celulele cerebrale normale, sanatoase si provocand astfel inflamatia tesutulu cerebral; anticorpii proprii organismului pot ataca tintit anumite proteine sau anumiti receptori cerebrali, ceea ce determina tipul de encefalita autoimuna. Cateva exemple sunt encefalita cu anticorpi anti-receptor glutamat NMDA (sau anti-NMDAR) si encefalita limbica cu anticorpi anti-canale de potasiu voltaj-dependente (anti-VGKCs). Receptorii cerebrali pentru GABA-A si GABA-B pot fi si ei tinte ale sistemului imun. Exista si cazuri in care encefalita autoimuna este provocata de anumite medicamente sau de anumite patologii autoimune/ reumatologice, declansate in urma contactului cu un agent infectios. Uneori, encefalita autoimuna poate fi asociata unui cancer, chiar si de dimensiuni microscopice, pe care pacientul nu l-a descoperit inca (fiind clasificata in acest caz ca un sindrom neurologic paraneoplazic). Uneori, encefalita poate debuta la cateva saptamani dupa o infectie virala, ca urmare a unui raspuns imunitar exagerat, fiind clasificata in acest caz ca o encefalita post-infectioasa.

Simptomatologie

Encefalita acuta se manifesta printr-o simptomatologie ce se agraveaza in decurs de cateva zile-saptamani. Encefalita infectioasa debuteaza adesea cu un sindrom pseudo-gripal (stare generala alterata, febra, oboseala fizica, dureri musculare si articulare, lipsa apetitului) si/sau cefalee (durere de cap) si evolueaza rapid catre status mental alterat, dificultati de gandire, probleme cu memoria si comportament atipic. Encefalita autoimuna evolueaza deseori in decursul a cateva saptamani. Simptomatologia provocata de encefalita variaza in functie de aria cerebrala predominant afectata si, in cazul etiologiei autoimune, in functie de tipul de anticorp asociat.

Cateva simptome ce pot fi prezente la debutul acestei patologii sunt: febra inalta, cefalee intensa, fatigabilitate extrema (oboseala extrema), tulburari motorii (precum miocloniile – spasmul spontan al unui muschi/grupe musculare), crize epileptice, sensibilitate la lumina si/sau la sunet si rigiditatea cefei. In cazurile severe, simptomatologia data de encefalita poate include: slabiciune sau pareza a membrelor superioare si inferioare, tulburari de vedere (vedere dubla sau pierderea vederii), tulburari de vorbire sau de auz, pierderea starii de constienta si coma. Simptomele cognitive evidentiate in encefalita acuta includ: somnolenta excesiva, confuzie, dezorientare temporo-spatiala, iritabilitate, anxietate, psihoza, halucinatii, pierderea memoriei, alterarea comportamentului si deficit cognitiv.

Encefalita acuta poate fi dificil de recunoscut in cazul sugarilor si copiilor mici, diagnosticul si tratamentul fiind astfel deseori intarziate. Parintii trebuie sa fie vigilenti si sa urmareasca cu atentie semnele de febra, letargie (slabiciune a membrelor sau somnolenta excesiva), simptomele gastrointestinale (precum alimentatia deficitara si varsaturile), rigiditatea corporala, iritabilitatea sau plansul inexplicabil/atipic si marirea/bombarea fontanelelor (semn clar de inflamatie si presiune crescuta intracraniana).

Diagnosticul encefalitei

Pentru a diagnostica encefalita, medicul specialist Pediatru (sau de Boli Infectioase, daca se suspicioneaza o cauza infectioasa a patologiei) va discuta cu pacientul si apartinatorii acestuia, pentru a revizui activitatile din ultimele zile sau saptamani. Medicul va intreba despre expunerea recenta la insecte, capuse sau animale, despre orice contact cu persoane bolnave sau calatorii recente, afectiuni mediale preexistente si medicamente administrate la domiciliu. Medicul va efectua, de asemenea, un examen fizic neurologic amanuntit si, in functie de rezultatele acestui examen si istoricul medical al pacientului, medicul va recomanda o serie de investigatii pentru a confirma prezenta infectiei si/sau a inflamatiei cerebrale. Diagnosticul precoce (timpuriu) este vital, deoarece simptomele pot evolua rapid catre sechele cerebrale permanente.

Testele diagnostice includ teste de laborator, efectuate pe probe de sange si de lichid cefalorahidian, ce ajuta in identificarea infectiei si determinarea prezentei auto-anticorpilor. Astfel de teste pot exclude, de asemenea, afectiuni metabolice ce pot debuta cu o simptomatologie similara. Obtinerea lichidului cefalorahidian (lichid ce inconjoara si protejeaza creierul si maduva spinarii) este efectuata prin intermediul unei punctii lombare (introducerea unui ac special in partea lombara a spatelui si extragerea unei cantitati mici de lichid). Analiza acestui lichid poate indentifica infectii la nivelul creierului si/sau maduvei spinarii, inflamatie acuta sau cronica si alte boli asociate.

Investigatiile imagistice recomandate de rutina in evaluarea encefalitei sunt computer tomografia (CT-ul) si examinarea prin rezonanta magnetica (IRM-ul); acestea pot detecta semne de inflamatie cerebrala, hemoragie intracraniana, ischemie cerebrala si tumori cerebrale. Electroencefalograma (EEG) poate fi utilizata pentru evidentierea crizelor epileptice sau a activitatii electrice patologice la nivelul creierului.

Tratament

Confirmarea rapida a diagnosticului de encefalita este esentiala pentru a initia cat mai repede tratamentul curativ sau suportiv, dupa caz, al acestei afectiuni. Tratamentul encefalitei variaza in functie de etiologia sa si poate include medicamente antivirale, antibiotice si corticosteroide. Cazurile severe de encefalita ce nu beneficiaza de un vaccin sau tratament medicamentos tintit sunt de cele mai multe ori tratate suportiv (repaus la pat, hidratare si regim dietetic adecvate) si simptomatic, cu scopul de a ajuta organismul sa lupte impotriva infectiei si sa se recupereze ulterior.

Tratamentul medicamentos antiviral, precum Aciclovirul sau Ganciclovirul, poate fi utilizat in cazurile de encefalita virala cauzata de virusul Herpes simplex (HSV), fiind esentiala administrarea sa cat mai precoce. Din pacate, pentru majoritatea agentilor infectiosi virali ce determina encefalita, nu exista un tratament medicamentos specific. Medicamentele antibiotice pot fi utilizare pentru tratarea cazurilor de encefalita bacteriana, odata ce agentul infectios a fost confirmat. Pentru rarele cazuri de encefalita fungica sau parazitara exista tratamente medicamentoase tintite ce pot combate germenul identificat.

Medicamentele imunosupresoare sunt preferate in tratamentul encefalitelor autoimune, deoarece acestea opresc, pe diferite cai moleculare, atacul sistemului imun asupra tesutului cerebral. In cazul in care medicul suspecteaza un sindrom neurologic paraneoplazic, screening-ul pentru cancere asociate acestei encefalite autoimune este imperios necesar. Encefalomielita acuta diseminata (ce debuteaza frecvent in urma unei infectii virale sau bacteriene) beneficiaza de tratament corticosteroid (pentru scaderea inflamatiei cerebrale), de imunoglobuline administrate intravenos si de plasmafereza.

Tratamentul medicamentos simptomatic (menit sa amelioreze sau sa previna simptomele date de encefalita) este compus din: medicamente anticonvulsivante (pentru tratarea/preventia crizelor epileptice), corticosteroide, sedative, antialgice si antipiretice (de exemplu, paracetamol). Tratamentul de suport (sau suportiv) este destinat persoanelor cu encefalita severa, ce necesita interventie urgenta si monitorizare continua, pentru a le sustine functiile vitale, cum ar fi respiratia si circulatia (de exemplu: masca de oxigen, abord intravenos pentru administrarea fluidelor, monitorizare continua etc.).

Odata ce encefalita acuta, a carei evolutie dureaza in medie 1-2 saptamani, este controlata terapeutic si starea pacientului se amelioreaza, tratamentul de recuperare medicala trebuie inceput; acesta include diverse procedee, in functie de starea de sanatate a pacientului, cateva exemple fiind reabilitarea cognitiva, terapia fizica, de vorbire si ocupationala.

Prognosticul persoanelor diagnosticate cu encefalita variaza in functie de: tipul de encefalita, severitatea bolii si momentul initierii tratamentului. In cele mai multe cazuri persoanele cu o forma usoara de boala, necomplicata, cu evolutie favorabila, se pot recupera complet, desi procesul poate fi lent, pe parcursul a cateva luni.

Preventia encefalitei

Desi nu toate formele de encefalita pot fi prevenite, exista cateva masuri de protectie ce pot diminua riscul de aparitie a acestei afectiuni:

Vaccinarea – vaccinurile impotriva unor infectii virale precum rujeola, rubeola și oreionul (vaccinul ROR), precum si vaccinurile impotriva virusului varicelo-zosterian (Varivax) si a altor agenti virali pot reduce riscul de encefalita.
Masuri de protectie impotriva tantarilor – utilizarea spray-urilor pentru tantari, purtarea de haine de protectie si utilizarea plaselor de tantari pot ajuta la preventia infectiilor arbovirale, ce pot cauza encefalita.
Igiena personala – igiena cu apa si sapun frecventa a mainilor si evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave pot preveni raspandirea infectiilor si complicatiile acestora (precum encefalita).
Evitarea contactului cu animale infectate – multe forme de encefalita sunt transmise de animale sau prin intermediul muscaturilor/intepaturilor de insecte. Este important ca pacientul sa evite pe cat posibil expunerea la astfel de riscuri.