Tumora Warthin (chistadenolimfomul papilar)

Tumora Warthin, cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de chistadenolimfom papilar, este o leziune benignă a glandei parotide, cu caracteristici histologice distinctive – proliferare epitelială asociată cu țesut limfoid reacțional.

Această formațiune tumorală ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai frecvente tumori benigne ale glandelor salivare, fiind depășită doar de adenomul pleomorf. Are o incidență crescută în rândul bărbaților vârstnici, în special a celor cu antecedente de fumat.

Cauze

Carcinomul Warthin este diagnosticat în 5–10% dintre toate tumorile glandelor salivare, afectând cu precădere glanda parotidă. Localizările la nivelul glandelor submandibulare sau ale celor accesorii sunt extrem de rare. Inițial, boala prezenta o prevalență semnificativ mai mare la sexul masculin (raport de 5:1), însă modificările în obiceiurile de consum de tutun au condus la reducerea acestei diferențe.

 Incidența maximă este atinsă între deceniile șapte și opt de viață, iar formele apărute sub vârsta de 40 de ani sunt neobișnuite. În aproximativ 5–14% din cazuri, tumora este bilaterală, iar până la 20% dintre pacienți prezintă leziuni multifocale în cadrul aceleiași glande. Deși riscul de recidivă este redus, acesta nu este nul, în special în contextul tratamentului incomplet.

Factori de risc identificați:

• Fumatul rămâne cel mai semnificativ factor de risc, fiind implicat în până la 90% dintre cazuri. Substanțele carcinogene prezente în fumul de țigară pot induce transformări epiteliale ductale și inflamație cronică limfoidă.
• Sexul masculin are o incidență mai mare, deși diferența s-a atenuat în ultimele decenii.
• Expunerea la radiații ionizante – implicată în unele cazuri, însă asocierea nu este universal acceptată.
• Moștenirea genetică deși nu s-a identificat un model ereditar clar, există rapoarte rare de agregare familială.
• Infecțiile virale, precum virusul Epstein-Barr, au fost propuse ca factori co-etiologici, dar fără o demonstrare clară a unei relații cauzale.

Tablou clinic

În majoritatea situațiilor, tumora Warthin este descoperită întâmplător, fiind asimptomatică. Atunci când simptomatologia este prezentă, pacientul poate acuza:

• Prezența unei formațiuni tumorale de creștere lentă, situată frecvent în regiunea posterioară a glandei parotide.
• Consistență elastică sau moale, cu caracter fluctuent, nedureroasă la palpare.
• Lipsa semnelor sistemice, cum ar fi febra, scăderea ponderală sau astenia.
• Durere locală discretă, rară, posibilă în cazul unei suprainfectări.
• Afectare bilaterală, care poate apărea simultan sau la interval de timp.

Este important de menționat că implicarea nervului facial este extrem de rară, iar apariția unei pareze faciale ar trebui să ridice suspiciunea unei tumori maligne.

Diagnostic

Examinarea clinică trebuie să urmărească evaluarea dimensiunii, consistenței, mobilității și sensibilității formațiunii tumorale. Este indicată palparea bilaterală a regiunii parotidiene pentru a identifica posibile leziuni sincrone sau recurente.

Explorările imagistice:

• Ecografia este o metodă neinvazivă de primă intenție, ce evidențiază mase bine delimitate, hipoecogene, cu zone anecogene care corespund componentelor chistice.
• Rezonanța magnetică (IRM) oferă detalii superioare despre structura internă a tumorii, evidențiind aspectul multilocular și hiperintensitatea în secvențele T2.
• Tomografia computerizată (CT) este utilă în cazuri cu suspiciune de calcificări sau extensie extracapsulară, fiind capabilă să excludă invazia osoasă.
• Puncția aspirativă cu ac fin este adesea efectuată pentru confirmarea caracterului benign, relevând un amestec de celule epiteliale columnare, fond limfoid abundent și secreții seroase sau vâscoase. Totuși, trebuie menționat că pot apărea rezultate fals negative.

Tratament

Tratamentul de elecție este chirurgical. Intervenția recomandată constă în parotidectomia superficială, care presupune excizia lobului superficial al glandei parotide, cu conservarea nervului facial. Această metodă reduce semnificativ riscul de recidivă.

Enucleerea este rezervată cazurilor selectate, cu leziuni de mici dimensiuni, bine delimitate, localizate superficial. Cu toate acestea, riscul de recurență este mai mare comparativ cu parotidectomia.

Parotidectomia totală se impune în cazuri recurente sau când afectarea este bilaterală și extinsă.    

Abordarea conservatoare, fără intervenție chirurgicală, poate fi justificată la pacienții vârstnici, cu multiple comorbidități, la care tumora este asimptomatică și de dimensiuni reduse. În astfel de situații, se recomandă monitorizare periodică clinică și imagistică.