Implant de stimulator cardiac: în ce constă procedura

Stimulatorul cardiac, cunoscut și sub denumirea de pacemaker, este un dispozitiv medical de mici dimensiuni, utilizat pentru reglarea ritmului inimii. Acesta generează impulsuri electrice atunci când detectează că inima bate prea lent sau că semnalele electrice naturale nu sunt transmise corespunzător între cavitățile cardiace.

Implantarea stimulatorului cardiac este o procedură realizată, de regulă, sub anestezie locală și sedare. Dispozitivul este poziționat sub pielea din partea superioară a toracelui, iar unul sau mai multe cabluri subțiri, numite electrozi, sunt introduse printr-o venă și ghidate până la nivelul inimii.

Intervenția poate reduce manifestări precum amețeala, oboseala, pierderea stării de conștiență sau dificultățile de respirație asociate unui ritm cardiac prea lent. Indicația este stabilită de medic în funcție de simptomele pacientului, rezultatele electrocardiogramei și tipul tulburării de ritm.

Ce este un stimulator cardiac și cum funcționează?

Stimulatorul cardiac este alcătuit, în forma sa clasică, dintr-un generator de impulsuri și unul sau mai mulți electrozi. Generatorul conține bateria și componentele electronice care monitorizează ritmul inimii, iar electrozii transmit semnalele între dispozitiv și mușchiul cardiac. Pacemakerul nu transmite permanent impulsuri electrice tuturor pacienților.

Dispozitivele moderne monitorizează activitatea inimii și intervin doar atunci când detectează un ritm prea lent, o pauză cardiacă sau o problemă de conducere a impulsurilor electrice. În funcție de necesitățile pacientului, poate fi implantat:

• un stimulator cu o singură cameră, conectat la un atriu sau la un ventricul;
• un stimulator cu două camere, conectat la atriul drept și ventriculul drept;
• un dispozitiv de resincronizare cardiacă, care stimulează coordonat ventriculele;
• un stimulator fără electrozi, introdus direct în interiorul inimii în cazuri selectate.

Stimulatorul cardiac nu trebuie confundat cu defibrilatorul implantabil. Pacemakerul tratează în principal ritmurile prea lente, în timp ce defibrilatorul poate detecta și opri anumite aritmii ventriculare rapide și periculoase. La Memorial România, implantarea stimulatorului cardiac se numără printre procedurile de aritmologie disponibile în cadrul specialității Cardiologie.

Când poate fi recomandat implantul?

Implantarea unui stimulator este recomandată atunci când sistemul electric natural al inimii nu mai poate menține un ritm adecvat și această problemă provoacă simptome sau prezintă un risc pentru pacient. Cele mai frecvente indicații includ:

• bradicardia simptomatică;
• boala nodului sinusal;
• blocul atrioventricular;
• pauzele cardiace prelungite;
• anumite episoade de pierdere a stării de conștiență;
• tulburările de conducere apărute după unele intervenții cardiace;
• anumite forme de insuficiență cardiacă ce necesită resincronizare;
• ritmul cardiac insuficient pentru susținerea efortului fizic.

Bradicardia reprezintă un ritm cardiac mai lent decât cel necesar organismului. Aceasta poate provoca oboseală, amețeli, slăbiciune, intoleranță la efort, dificultăți de respirație sau episoade de leșin. În boala nodului sinusal, structura care generează în mod normal impulsurile inimii funcționează necorespunzător. În blocul atrioventricular, impulsurile produse în atrii sunt încetinite sau nu mai ajung la ventricule.

Indicația nu este stabilită exclusiv pe baza valorii pulsului. Medicul analizează relația dintre simptome și modificările de ritm, tipul tulburării de conducere și riscul de agravare. Ghidurile europene subliniază importanța corelării simptomelor cu bradicardia și a evaluării individuale înaintea implantării.

Ce investigații sunt necesare înaintea procedurii?

Înainte de implant, pacientul este evaluat pentru confirmarea tulburării de ritm și identificarea eventualelor afecțiuni asociate. Investigațiile pot include:

• consultație cardiologică;
• EKG - electrocardiogramă;
• monitorizare Holter EKG;
• ecocardiografie;
• analize de sânge;
• verificarea funcției renale;
• teste de coagulare;
• radiografie toracică;
• test de efort, în anumite situații;
• studiu electrofiziologic, în cazuri selectate.

Electrocardiograma permite observarea ritmului și a modului în care impulsurile electrice sunt transmise prin inimă. Dacă tulburarea apare doar ocazional, poate fi necesară monitorizarea Holter timp de 24–72 de ore sau utilizarea unui dispozitiv de monitorizare pentru o perioadă mai lungă.

Ecocardiografia oferă informații despre structura inimii, funcția de pompare și starea valvelor. Aceste date pot influența alegerea tipului de dispozitiv. Pacientul trebuie să informeze medicul despre tratamentele administrate, alergii, infecții recente și eventualele medicamente anticoagulante. O electrocardiogramă poate identifica ritmuri prea lente, neregulate sau alte tulburări electrice relevante pentru stabilirea tratamentului.

Cum se pregătește pacientul pentru implant?

Echipa medicală oferă instrucțiuni individualizate privind alimentația, lichidele și tratamentul utilizat înaintea procedurii. Pregătirea poate presupune:

• evitarea alimentelor și băuturilor în intervalul recomandat;
• realizarea analizelor solicitate;
• prezentarea listei complete de medicamente;
• informarea medicului despre alergii;
• respectarea indicațiilor privind anticoagulantele;
• tratarea eventualelor infecții înainte de implant;
• îndepărtarea bijuteriilor și a obiectelor metalice;
• organizarea transportului după externare.

Medicamentele nu trebuie întrerupte din proprie inițiativă. Tratamentul anticoagulant sau antiplachetar poate necesita ajustări, însă decizia aparține exclusiv echipei medicale. Înainte de intervenție, medicul explică etapele procedurii, tipul de stimulator ales și riscurile posibile. Pacientul poate adresa întrebări și va semna consimțământul informat.

Cum se realizează implantarea stimulatorului cardiac?

Procedura se desfășoară într-o sală special echipată, sub monitorizarea continuă a ritmului cardiac, tensiunii arteriale și nivelului de oxigen. În majoritatea cazurilor, pacientul rămâne conștient. Se administrează anestezie locală în zona de implant și, dacă este necesar, un sedativ pentru reducerea anxietății. Etapele principale sunt:

• dezinfectarea zonei toracice;
• administrarea anesteziei locale;
• realizarea unei incizii mici sub claviculă;
• puncționarea unei vene;
• introducerea unuia sau mai multor electrozi;
• ghidarea electrozilor până în cavitățile inimii;
• testarea poziției și a parametrilor electrici;
• conectarea electrozilor la generator;
• poziționarea generatorului într-un buzunar creat sub piele;
• programarea dispozitivului;
• închiderea inciziei.

Electrozii sunt ghidați cu ajutorul imaginilor radiologice. După fixare, medicul verifică dacă aceștia detectează corect activitatea inimii și dacă impulsurile stimulează eficient mușchiul cardiac. Procedura durează de obicei aproximativ o oră, dar se poate prelungi în cazul dispozitivelor cu mai mulți electrozi sau dacă sunt realizate și alte intervenții. După implantarea unui pacemaker standard, pacientul rămâne frecvent în spital pentru monitorizare peste noapte.

Ce se întâmplă după procedură?

După intervenție, pacientul este transferat într-o zonă de supraveghere. Sunt monitorizate ritmul inimii, tensiunea arterială, starea generală și locul inciziei. Poate fi realizată o radiografie toracică pentru verificarea poziției electrozilor și pentru excluderea unor complicații pulmonare. Dispozitivul este verificat și programat în funcție de necesitățile pacientului.

În primele ore pot apărea:

• durere sau sensibilitate în zona implantului;
• senzație de tensiune sub piele;
• vânătaie locală;
• oboseală;
• disconfort la mișcarea umărului.

Aceste manifestări sunt, în general, temporare. Durerea poate fi controlată prin tratamentul recomandat de medic. Înainte de externare, pacientul primește un card de identificare al stimulatorului, care conține date despre tipul dispozitivului. Acesta trebuie prezentat medicilor înaintea anumitor investigații sau proceduri.

Care sunt avantajele implantării?

Principalul beneficiu este menținerea unui ritm cardiac adecvat atunci când sistemul electric natural al inimii nu funcționează corect. Implantarea poate contribui la:

• reducerea episoadelor de amețeală;
• prevenirea leșinului produs de bradicardie;
• diminuarea oboselii;
• îmbunătățirea toleranței la efort;
• reducerea dificultăților de respirație;
• creșterea siguranței în activitățile zilnice;
• prevenirea consecințelor unui bloc cardiac sever;
• ameliorarea funcției inimii în cazul terapiei de resincronizare.

Beneficiile depind de afecțiunea tratată și de starea generală a pacientului. Stimulatorul corectează tulburarea de ritm pentru care a fost indicat, dar nu vindecă automat alte boli cardiovasculare asociate.

Ce riscuri și complicații pot apărea?

Implantarea stimulatorului cardiac este o procedură efectuată frecvent și, în general, sigură. Totuși, există riscuri asociate intervenției și dispozitivului. Complicațiile posibile includ:

• sângerare sau hematom;
• infecția plăgii sau a dispozitivului;
• deplasarea unui electrod;
• funcționarea necorespunzătoare a stimulatorului;
• lezarea unui vas de sânge;
• perforarea peretelui cardiac;
• acumularea de sânge sau lichid în jurul inimii;
• pneumotorax;
• formarea unui cheag în venă;
• reacții la medicamente sau anestezic;
• necesitatea repoziționării electrozilor;
• necesitatea înlocuirii sau extragerii dispozitivului.

Riscul individual depinde de vârstă, tratamentul anticoagulant, bolile asociate și complexitatea dispozitivului. Pacemakerul trebuie verificat dacă simptomele anterioare reapar sau dacă apar semne de infecție în zona implantului.

Ce recomandări trebuie respectate după externare?

Recuperarea completă poate dura câteva săptămâni. În această perioadă trebuie protejată plaga și evitate mișcările care pot deplasa electrozii. Recomandările generale includ:

• menținerea curată și uscată a plăgii;
• evitarea ridicării brațului de partea implantului peste nivelul umărului;
• evitarea greutăților și a efortului intens;
• reluarea treptată a activităților;
• respectarea tratamentului;
• prezentarea la controalele programate;
• purtarea cardului stimulatorului;
• informarea medicilor despre existența dispozitivului.

Restricțiile privind mișcarea brațului și efortul sunt temporare și trebuie respectate conform indicațiilor echipei medicale. NHS recomandă evitarea efortului viguros și a ridicării brațului peste umăr, de regulă, în primele 4–6 săptămâni. Roșeața accentuată, secrețiile, febra, umflarea plăgii, dificultățile de respirație, durerea toracică sau reapariția episoadelor de leșin necesită evaluare medicală rapidă.

Cum este monitorizat stimulatorul cardiac?

Dispozitivul este verificat periodic pentru evaluarea bateriei, electrozilor și parametrilor programați. Unele stimulatoare permit și monitorizarea de la distanță. În cadrul controalelor, medicul poate verifica:

• durata estimată de viață a bateriei;
• funcționarea electrozilor;
• episoadele de ritm anormal înregistrate;
• procentul de stimulare;
• necesitatea modificării setărilor;
• integritatea dispozitivului.

Bateria nu este schimbată separat. Atunci când se apropie de finalul duratei de funcționare, generatorul este înlocuit printr-o procedură, de regulă, mai simplă decât implantarea inițială, dacă electrozii funcționează corect. Frecvența controalelor este stabilită individual. După evaluarea inițială postoperatorie, verificările sunt efectuate periodic, inclusiv cel puțin anual în multe situații.

Implantarea stimulatorului cardiac este o procedură prin care ritmul inimii poate fi susținut atunci când impulsurile electrice naturale sunt prea lente sau nu se transmit corespunzător; intervenția poate reduce amețeala, leșinul și oboseala, iar respectarea recomandărilor postoperatorii și a controalelor periodice este esențială pentru funcționarea sigură a dispozitivului.

DISCLAIMER: Acest articol are un rol pur informativ și nu înlocuiește sfatul avizat al medicului specialist. Pentru evaluarea tulburărilor de ritm și stabilirea indicației de implantare a unui stimulator cardiac, programează-te online pentru un consult de specialitate la Memorial România.

Întrebări frecvente despre implantul de stimulator cardiac

1. Implantarea stimulatorului este dureroasă?

Procedura se realizează sub anestezie locală, astfel încât pacientul poate simți presiune sau manevre în zona toracelui, dar nu ar trebui să simtă durere intensă. După intervenție poate exista disconfort local timp de câteva zile.

2. Cât durează spitalizarea?

În cazul unui implant standard și fără complicații, pacientul rămâne frecvent în spital peste noapte. Durata poate fi mai mare dacă starea generală necesită monitorizare suplimentară.

3. Se simte stimulatorul sub piele?

Dispozitivul poate fi observat sau simțit sub piele, mai ales la persoanele slabe. În timp, majoritatea pacienților se obișnuiesc cu prezența acestuia.

4. Pot fi utilizate telefonul mobil și aparatele electrocasnice?

În general, dispozitivele moderne permit utilizarea normală a aparatelor electrocasnice și a telefonului mobil. Telefonul nu trebuie ținut direct peste stimulator, iar pacientul trebuie să respecte recomandările specifice primite pentru modelul implantat.

5. Stimulatorul cardiac trebuie înlocuit?

Generatorul trebuie înlocuit atunci când bateria se apropie de epuizare. Acest moment este identificat în timpul controalelor, înainte ca dispozitivul să înceteze să funcționeze. Electrozii pot fi păstrați dacă sunt în stare bună.

BIBLIOGRAFIE

https://www.escardio.org/guidelines/clinical-practice-guidelines/all-esc-practice-guidelines/cardiac-pacing-and-cardiac-resynchronization-therapy/

https://www.nhs.uk/tests-and-treatments/pacemaker-implantation/

https://www.nice.org.uk/guidance/htg770/informationforpublic

https://www.nhlbi.nih.gov/health/pacemakers

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/pacemaker/about/pac-20384689