Varicocelul reprezintă dilatarea venelor de la nivelul scrotului, ce poate afecta producția de spermă și fertilitatea masculină. Deși adesea asimptomatic, poate provoca în unele cazuri disconfort, durere sau o senzație de greutate în scrot, simptome care se pot agrava după efort fizic sau la sfârșitul zilei.
Care sunt cauzele varicocelului?
Cauzele exacte nu sunt întotdeauna pe deplin înțelese, dar se crede că principalul factor este funcționarea defectuoasă a valvelor din interiorul venelor spermatice. În mod normal, acestea asigură un flux sanguin unidirecțional către inimă.
Când nu funcționează corect, sângele se poate acumula în venele scrotului, ducând la dilatarea acestora. Există și unii factori anatomici sau fiziologici care contribuie la apariția varicocelului, în special pe partea stângă a scrotului (acolo unde localizat în majoritatea cazurilor):
- diferențe anatomice ale venelor testiculare: vena testiculară stângă este mai lungă decât cea dreaptă și se varsă într-un unghi drept în vena renală stângă; această particularitate anatomică poate favoriza stagnarea sângelui și creșterea presiunii în venele testiculare stângi;
- presiunea abdominală crescută: efortul fizic intens, statul prelungit în picioare sau chiar anumite afecțiuni (cum ar fi constipația cronică) pot crește presiunea în abdomen și, implicit, în venele scrotale, agravând sau contribuind la apariția varicocelului;
- predispoziție genetică: există anumite dovezi ce indică faptul că varicocelul poate avea o componentă ereditară, sugerând o slăbiciune structurală a pereților venoși sau a valvelor venoase, transmisă genetic;
- dezvoltarea rapidă în pubertate: varicocelul apare cel mai frecvent în timpul pubertății, o perioadă de creștere rapidă a testiculelor, care necesită un flux sanguin crescut; această cerere metabolică sporită, combinată cu o drenare venoasă ineficientă, poate contribui la dezvoltarea varicocelului.
În cazuri mai rare, varicocelul poate fi secundar unor alte afecțiuni, cum ar fi unele tumori la nivelul abdomenului sau al zonei pelvine, ce comprimă vena testiculară și împiedică drenajul normal al sângelui. Aceste cazuri sunt mai frecvente la bărbații mai în vârstă și necesită investigații suplimentare pentru a exclude o cauză subiacentă gravă.
Care sunt simptomele varicocelului?
De multe ori, varicocelul este asimptomatic, fiind descoperit întâmplător în timpul unui examen medical de rutină sau în cadrul investigațiilor pentru infertilitate. Cu toate acestea, atunci când apar simptome, acestea pot include:
- senzația de greutate sau disconfortul la nivelul scrotului: adesea resimțite mai ales în poziție verticală și după efort fizic prelungit sau stat în picioare; se ameliorează de obicei în poziție culcată;
- durerea scrotală: poate fi surdă, intermitentă sau constantă; de asemenea, poate varia în intensitate; se poate accentua la sfârșitul zilei sau după activități fizice intense și se reduce în repaus;
- diferențele de mărime între testicule: testiculul afectat poate fi mai mic decât celălalt (atrofie testiculară), din cauza impactului varicocelului asupra dezvoltării și funcției testiculare;
- umflarea scrotului: dilatarea venelor poate face ca scrotul să pară umflat sau mărit, în special pe partea afectată;
- infertilitatea masculină: este una dintre cele mai semnificative complicații ale varicocelului; varicocelul poate afecta producția de spermă și calitatea spermatozoizilor, ducând la dificultăți în conceperea unui copil.

Cum se diagnostichează un caz de varicocel?
Diagnosticul de varicocel se bazează pe o combinație de examinări fizice și investigații imagistice:
Examinarea fizică
- un medic urolog va examina scrotul, palpând zona atât în timp ce pacientul stă în picioare, cât și în timpul manevrei Valsalva - efectuarea unei respirații profunde, urmată de încordare, ca la defecare;
- această manevră crește presiunea intraabdominală, astfel încât venele devin mai pronunțate și mai ușor de palpat; varicocelul este clasificat pe grade, de la subclinic (nepalpabil, vizibil doar ecografic) la gradul III (vizibil și palpabil).
Ecografia Doppler scrotală
- este metoda standard de confirmare și evaluare a unui caz de varicocel;
- ecografia Doppler permite vizualizarea venelor scrotale, măsurarea diametrului acestora și detectarea refluxului sanguin (fluxul invers) în venele dilatate, chiar și în cazurile subclinice sau atunci când examenul fizic nu este concludent.
Spermograma
- dacă pacientul acuză infertilitate, se va efectua o analiză a spermei (spermogramă) pentru a se putea evalua numărul, motilitatea și morfologia spermatozoizilor;
- varicocelul poate duce la o scădere a calității spermei, cu implicații asupra fertilității.
Teste hormonale
- în unele cazuri, pot fi recomandate analize de sânge pentru a evalua nivelurile hormonale (testosteron, FSH – hormonul foliculostimulant);
- efectuarea acestor teste hormonale permite determinarea impactului varicocelului asupra funcției endocrine testiculare.
Varicocel: opțiuni de tratament disponibile
Decizia de a trata un varicocel depinde de mai mulți factori, inclusiv: prezența simptomelor (durere, disconfort), atrofia testiculară și impactul asupra fertilității. Nu toate cazurile necesită tratament. Principalele abordări terapeutice sunt:
Monitorizarea
Dacă varicocelul este asimptomatic, nu cauzează disconfort semnificativ și nu afectează fertilitatea (confirmat prin spermogramă), medicul poate recomanda doar monitorizarea periodică.
Gestionarea simptomelor
Pentru durere ușoară sau disconfort, se pot recomanda analgezice și măsuri de susținere a scrotului (ex: purtarea unui suspensor).
Tratamentul invaziv (chirurgical sau minim invaziv)
Este recomandat în următoarele situații:
- infertilitate masculină: este cea mai comună linie de tratament, mai ales la bărbații cu spermogramă anormală și varicocel palpabil; scopul este îmbunătățirea calității spermei și a șanselor de concepție;
- atrofie testiculară: la adolescenți sau bărbați tineri, dacă testiculul afectat este semnificativ mai mic decât celălalt;
- durere persistentă sau disconfort sever: atunci când simptomele afectează calitatea vieții și nu răspund la tratamentul conservator.
Opțiunile de tratament invaziv includ:
- chirurgia deschisă (varicocelectomia): implică o incizie mică (de obicei la nivel inghinal) pentru a lega venele dilatate; există mai multe tehnici, inclusiv abordul microscopic (care utilizează un microscop pentru o vizualizare mai bună și prezervarea structurilor adiacente); aceasta este una dintre cele mai comune și eficiente metode de tratament chirurgical pentru varicocel;
- laparoscopia: tehnică minim invazivă ce implică realizarea unor incizii mici în abdomen și utilizarea unui laparoscop (un tub subțire cu o cameră video) pentru a vizualiza și a lega venele dilatate; recuperarea este adesea mai rapidă comparativ cu intervenția chirurgicală deschisă;
- embolizarea varicocelului: procedură minim invazivă, realizată de un radiolog intervenționist; un cateter subțire este introdus într-o venă (de obicei la nivelul inghinal) și ghidat până la venele testiculare dilatate; se introduc mici bobine sau o substanță sclerozantă pentru a bloca fluxul sanguin în venele afectate; această procedură are avantajul de a nu necesita incizii și necesită o recuperare rapidă.
Varicocelul este o afecțiune urologică ce poate avea un impact semnificativ asupra sănătății reproductive masculine. Din fericire, opțiunile moderne de diagnostic și tratament permit intervenții eficiente, cu rezultate bune atât în reducerea disconfortului, cât și în îmbunătățirea fertilității.
Dacă observi simptome precum durerea scrotală, senzația de greutate sau dificultăți în conceperea unui copil, o vizită la cabinetul medicului urolog este esențială. Cu un diagnostic corect și o abordare terapeutică personalizată, varicocelul poate fi tratat eficient, redând confortul și încrederea pacienților.
DISCLAIMER: Articolul de față are un rol pur informativ și nu înlocuiește sub nicio formă sfatul avizat al medicului specialist. Daca acuzi simptome posibil asociate varicocelului, programează-te online pentru un consult urologic la Memorial România.
BIBLIOGRAFIE:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15239-varicocele
https://www.healthline.com/health/varicocele
https://www.urologyhealth.org/urology-a-z/v/varicoceles
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/varicocele