Encefalopatie hepatică: simptome, cauze, diagnostic, opțiuni de tratament

În cazul encefalopatiei hepatice, funcția cerebrală este temporar afectată din cauza acumulării de toxine în sânge, pe care ficatul nu le mai poate filtra eficient. Această complicație neurologică survine adesea în contextul insuficienței hepatice cronice sau acute și poate varia semnificativ în severitate, de la un caz la altul.

Înțelegerea simptomelor incipiente, identificarea promptă a cauzelor subiacente și aplicarea unui diagnostic precis sunt esențiale pentru a iniția un tratament adecvat pentru pacienții care suferă de encefalopatie hepatică. Te invităm să afli mai multe informații utile despre această condiție medicală!

Care sunt cauzele encefalopatiei hepatice?

În mod normal, ficatul metabolizează diverse substanțe, inclusiv amoniacul, un produs secundar al metabolismului proteinelor, transformându-l în uree, care este apoi eliminată de rinichi. Când ficatul este afectat sever, acest proces este perturbat, permițând acumularea de amoniac și alte toxine în fluxul sanguin.

În consecință, aceste substanțe toxice ajung la creier, interferând cu funcția sa normală. Diverse afecțiuni hepatice pot duce la encefalopatie hepatică, printre care se numără:

• ciroza hepatică: cicatrizarea severă a ficatului, cauzată de hepatita cronică (B sau C), consumul cronic de alcool, boala ficatului gras non-alcoolic sau alte afecțiuni hepatice cronice;
• insuficiența hepatică acută: pierderea bruscă și masivă a funcției hepatice, adesea cauzată de infecții virale, supradoză de medicamente (cum ar fi paracetamolul) sau alte toxine;
• șunturile portosistemice: vase de sânge anormale care ocolesc ficatul, permițând toxinelor din intestin să ajungă direct în circulația sistemică și la creier; acestea pot fi congenitale sau se pot dezvolta ca urmare a hipertensiunii portale, asociată cu bolile hepatice cronice.

Factori de risc pentru encefalopatia hepatică

Anumiți factori pot crește riscul de a dezvolta encefalopatie hepatică la persoanele cu afecțiuni hepatice preexistente:

• infecțiile tractului urinar sau pneumonia: pot agrava funcția hepatică și pot declanșa episoadele de encefalopatie;
• deshidratarea: un aport insuficient de lichide poate concentra toxinele în sânge;
• constipația: retenția fecalelor în intestin permite o absorbție mai mare a amoniacului în sânge;
• hemoragiile gastrointestinale: sângele digerat în intestin produce o cantitate mare de amoniac;
• tulburările electrolitice: dezechilibrele nivelurilor de sodiu, potasiu sau ale altor minerale pot afecta funcția cerebrală și exacerba encefalopatia;
• intervenții chirurgicale: pot reprezenta un stres suplimentar pentru un ficat deja afectat de o afecțiune hepatică severă;
• administrarea anumitor medicamente: sedativele, tranchilizantele sau diureticele în doze mari pot declanșa sau agrava encefalopatia;
• consumul excesiv de proteine: deși o dietă echilibrată este importantă, un aport brusc și excesiv de proteine poate crește nivelul de amoniac;
• paracenteza: eliminarea unei cantități mari de lichid ascitic poate duce la modificări ale fluxului sanguin și poate cauza encefalopatia la unii pacienți.

Cum se manifestă encefalopatia hepatică?

Encefalopatia hepatică se manifestă printr-o gamă extinsă de simptome, care variază în funcție de severitatea afecțiunii și de rapiditatea cu care se instalează. Aceste manifestări pot fi subtile la început și pot progresa până la stări grave, punând viața în pericol.

Simptome timpurii

• modificări subtile ale personalității: irascibilitate, anxietate, euforie sau depresie ușoară;
• tulburări de somn: inversarea ritmului somn-veghe (somnolență diurnă și insomnie nocturnă);
• dificultăți de concentrare: probleme de atenție și capacitate redusă de concentrare;
• tulburări de memorie ușoare: tendința de a uita evenimente produse recent;
• coordonare ușor afectată: dificultăți în efectuarea sarcinilor motorii fine, cum ar fi scrisul sau desenatul.

Simptome în stadii avansate

• dezorientare temporală și spațială, dificultăți în a răspunde la întrebări;
• lipsă de energie, somnolență excesivă;
• agitație, dezinhibare, comportament bizar;
• tremor și mișcări involuntare de flexie-extensie ale mâinilor la nivelul articulației pumnului;
• limbaj incoerent și dificultăți în a articula cuvintele;
• rigiditate muscularâ și convulsii;
• pierderea completă a stării de conștiență, fără răspuns la stimuli.

Cum se diagnostichează encefalopatia hepatică?

Diagnosticarea unui caz de encefalopatie hepatică are la bază un proces complex, ce implică o evaluare amănunțită a pacientului, corelarea simptomelor clinice cu rezultatele analizelor de laborator și, uneori, cu rezultatele unor investigații electrofiziologice suplimentare: 

Anamneza și examenul fizic

• istoricul medical: medicul va întreba despre antecedentele medicale ale pacientului, în special despre orice boală hepatică de care acesta suferă (ex - ciroză, hepatită, insuficienta hepatica acută), consumul de alcool, medicamentele administrate și eventualele episoade anterioare de confuzie sau alte simptome neurologice; se va acorda atenție și factorilor de risc potențiali;
• examenul fizic: va fi evaluată starea mentală a pacientului, nivelul de conștiență, orientarea, memoria, capacitatea de concentrare și prezența unor semne neurologice caracteristice; se vor căuta, de asemenea, semne fizice ale bolii hepatice, cum ar fi icterul, ascita (acumularea de lichid în abdomen), edemele periferice sau splenomegalia.

Evaluarea stării mentale și a funcției neuropsihologice

• teste de evaluare a stării mentale: pentru a evalua nivelul de conștiență, orientarea, atenția, memoria etc.;
• teste neuropsihologice: în cazurile de encefalopatie hepatică minimă sau subtilă, pot fi necesare teste neuropsihologice mai detaliate pentru a identifica deficite cognitive care nu sunt evidente în cadrul examinării clinice standard; cu ajutorul acestora se pot evalua aspecte precum viteza de procesare a informațiilor sau coordonarea motorie fină.

Analize de laborator specifice

• teste hepatice: măsurarea nivelurilor de bilirubină, albumină, enzime hepatice (AST, ALT, GGT, fosfatază alcalină) și timpul de protrombină (INR) oferă informații despre funcția hepatică și severitatea afectării;
• amoniacul seric: nivelurile crescute de amoniac în sânge susțin diagnosticul de encefalopatie hepatică, deși nu sunt întotdeauna corelate cu severitatea simptomelor; un nivel normal de amoniac nu exclude complet encefalopatia hepatică;
• electroliții serici: se verifică nivelurile de sodiu, potasiu și ale altor minerale, deoarece dezechilibrele pot contribui la confuzie și alte simptome neurologice;
• glicemia: pentru a exclude hipoglicemia ca o cauză a alterării stării mentale;
• ureea și creatinina: pentru a evalua funcția renală, deoarece insuficiența renală poate agrava encefalopatia hepatică;
• alte teste: în funcție de context, se pot efectua și alte seturi de analize pentru a identifica posibili factori declanșatori, cum ar fi infecțiile.

Electroencefalograma (EEG)

• poate fi utilă în special în cazurile de encefalopatie hepatică moderată sau severă;
• tipic, se observă o încetinire a activității electrice cerebrale, cu unde delta și theta predominante;
• în stadii avansate, se pot observa unde trifazice caracteristice.

Teste de imagistică cerebrală (CT sau RMN)

• de obicei, imagistica cerebrală nu este necesară pentru diagnosticul de rutină al encefalopatiei hepatice;
• cu toate acestea, poate fi indicată în cazuri atipice, cu debut brusc sau cu semne neurologice focale, pentru a exclude alte afecțiuni cerebrale, cum ar fi hemoragia intracraniană, infarctul cerebral sau tumorile.

Puncția lombară

• puncția lombară pentru analiza lichidului cefalorahidian este rareori necesară în diagnosticul encefalopatiei hepatice tipice;
• se poate efectua pentru a exclude alte cauze de alterare a stării mentale, cum ar fi meningita sau encefalita, în special dacă există febră sau alte semne infecțioase.

Encefalopatie hepatică: opțiuni de tratament 

Tratamentul pentru encefalopatia hepatică are ca scop principal reducerea nivelului de toxine în sânge și gestionarea factorilor declanșatori. Abordarea este complexă și individualizată, în funcție de severitatea encefalopatiei și cauza subiacentă. În majoritatea cazurilor, schema de tratament prespune: 

Identificarea și tratarea factorilor declanșatori

• infecții: tratarea promptă cu antibiotice adecvate;
• deshidratare: rehidratare orală sau intravenoasă pentru a restabili volumul sanguin și a facilita eliminarea toxinelor;
• constipație: administrarea de laxative sau clisme pentru a favoriza eliminarea scaunelor și a reduce absorbția amoniacului din intestin;
• hemoragii gastrointestinale: oprirea sângerării și gestionarea consecințelor acestei;
• tulburări electrolitice: corectarea dezechilibrelor de sodiu, potasiu etc;
• medicamente: ajustarea sau întreruperea schemelor care pot agrava encefalopatia (sedative, diuretice în exces);
• aportul proteic excesiv: monitorizarea și ajustarea aportului proteic în dietă; de obicei, nu este necesară o restricție severă pe termen lung, dar poate fi indicată temporar în cazul episoadelor acute.

Reducerea producției și absorbției de amoniac

• dizaharide sintetice care nu sunt absorbite în intestinul subțire; ajung astfel în colon, unde sunt metabolizate de bacteriile intestinale, producând un mediu acid, ce transformă amoniacul (NH3) în ion de amoniu (NH4+), mai puțin absorbit în sânge și eliminat prin scaun;
• antibiotice neabsorbabile: reduc numărul de bacterii producătoare de amoniac în intestin.

Alte terapii pentru encefalopatia hepatică

• asigurarea unui aport caloric adecvat, pentru a se preveni catabolismul proteic și malnutriția;
• evaluarea regulată a stării mentale, a nivelului de amoniac și a funcției hepatice;
• în cazurile severe de encefalopatie hepatică (gradul III sau IV), poate fi necesară internarea în unitatea de terapie intensivă pentru monitorizare continuă și suport vital (ex - ventilație mecanică).

Transplantul hepatic

Pentru pacienții cu boală hepatică avansată și encefalopatie hepatică recurentă sau severă, transplantul hepatic poate fi singura opțiune de tratament curativ. Evaluarea pentru transplant este esențială în aceste cazuri.

CONCLUZII

• encefalopatia hepatică reprezintă o complicație serioasă a bolilor hepatice, cu un spectru larg de manifestări clinice; 
• recunoașterea timpurie a simptomelor, identificarea promptă a cauzelor declanșatoare și un diagnostic precis sunt pași cruciali pentru inițierea unui tratament adecvat;
• opțiunile terapeutice actuale vizează reducerea nivelului de toxine, gestionarea factorilor de risc și, în cazuri selectate, transplantul hepatic; 
• o abordare multidisciplinară și o monitorizare atentă sunt esențiale pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților și pentru a preveni recurența acestei afecțiuni complexe.

DISCLAIMER: Acest articol are un rol pur informativ și nu înlocuiește sub nicio formă sfatul avizat al medicilor specialiși!

BIBLIOGRAFIE: 

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21220-hepatic-encephalopathy

https://britishlivertrust.org.uk/information-and-support/liver-conditions/hepatic-encephalopathy/

https://www.healthline.com/health/hepatic-encephalopathy-2

https://liver.ca/hepatic-encephalopathy/