Corporate

Drepturile şi obligaţiile pacienţilor

Definiţii

  1. Pacient = persoană sănătoasă sau bolnavă care utilizează servicii de sănătate.
  2. Discriminare = distincţia care se face între persoane aflate în situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţa etnică, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale.
  3. Îngrijiri de sănătate = servicii medicale, servicii comunitare şi servicii conexe actului medical.
  4. Intervenţie medicală = orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic sau de reabilitare.
  5. Îngrijiri terminale = îngrijirile acordate unui pacient cu mijloace de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunătăţirea prognozei fatale a stării de boală, precum şi îngrijirile acordate în apropierea decesului.
  6. Reprezentant legal = soţul/soţia, copiii, părinţii sau celelalte rude până la gradul al IV-lea ale pacientului, tutorele, precum și orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniţi pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declaraţie încheiată în formă autentică, care se înregistrează în Registrul naţional notarial de evidenţă a procurilor și revocărilor acestora și care va cuprinde drepturile prevăzute de lege ce pot fi exercitate de reprezentant.
  7. Screening = examinarea iniţială de prezumţie sau stabilirea existenţei reale a bolilor sau a altor caracteristici biologice ori comportamentale într-o populaţie, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee și tehnici de investigaţie în scopul descoperirii precoce și evidenţierii lor într-un stadiu incipient.
  8. Supravieţuitor de cancer = persoana, astfel cum este definită la  1 alin. (2) din Legea nr. 18/2022privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer.
  9. Distribuitor de asigurări = persoana fizică sau juridică, astfel cum este definită la  3 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 236/2018privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare.

 

Drepturile Pacienţilor

  1. Drepturile pacienţilor sunt reglementate de Legea nr.46/2003 şi Normele de Aplicare prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 386/2004.
  2. Pacienţii au dreptul la îngrijirile medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale ale unităţii.
  3. Pacienţii asiguraţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au dreptul la investigaţii gratuite de screening la justa solicitare proprie din momentul încadrării în grupul de risc sau pe baza unei trimiteri de la medicul specialist.
  4. Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană fără nici o discriminare.

 

Drepturile pacientului la informaţia medicală

  1. Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
  2. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
  3. Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
  4. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.
  5. Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă.
  6. Informaţiile se aduc la cunoștinţă pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. În cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informaţiile i se aduc la cunoștinţă în limba maternă ori într-o limbă pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.

Dacă pacientul nu este cetăţean român, informaţiile i se aduc la cunoștinţă într-o limbă de circulaţie internaţională sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.

  1. Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat despre situaţia sa medicală şi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.
  2. Rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi tratament, dar numai cu acordul pacientului.
  3. Pacientul are dreptul de a cere și de a obţine o altă opinie medicală.
  4. Pacientul sau persoana desemnată în mod expres de acesta, are dreptul să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării și, la cerere, o copie a înregistrărilor investigaţiilor de înaltă performanţă, o singură dată. 

 

Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală

  1. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
  2. Când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a acestuia.
  3. În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
  4. În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei, atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
  5. În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.
  6. Comisia de arbitraj este constituită din trei medici pentru pacienţii internaţi în spitale şi din doi medici pentru pacienţii din ambulatoriul de specialitate.
  7. Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
  8. Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale ca subiect în învăţământul medical clinic şi cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal, şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.
  9. Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale.

 

Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a pacientului

  1. Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul sau datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia.
  2. Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
  3. În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
  4. Pacientul are acces la datele medicale personale.
  5. Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observaţie clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieţii pacientului, cât și după decesul pacientului, la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie.
  6. În situaţia în care pacientul s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima consimţământul cu privire la informaţiile prevăzute la punctul 1 și a intervenit decesul acestuia, prin excepţie de la prevederile punctului 2, aceste informaţii pot fi furnizate, la cerere, următoarelor persoane, în ordinea de mai jos:
  7. a) soţului supravieţuitor;
  8. b) descendenţilor;
  9. c) ascendenţilor/tutorilor;
  10. d) rudelor în line colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
  11. Persoanele prevăzute la punctul 6 vor depune la conducerea unităţii sanitare o declaraţie pe propria răspundere, potrivit dispoziţiilor Legii nr.46/2003.
  12. Orice amestec în viaţa privată, familială, a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului.
  13. Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.

 

Dreptul de a fi uitat

  1. Prin derogare de la prevederile  2.203 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii și documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic.
  2. Distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie dreptul prevăzut la alin. (1) în mod clar, concis, ușor de înţeles și vizibil în același câmp vizual și cu caractere de aceeași mărime în documentele prin care solicită informaţiile și documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare.
  3. În vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligaţia de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informaţiile și documentele prevăzute la punctul 1.

 

Drepturile pacientului la tratament si îngrijiri medicale

  1. În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă ia selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe criterii medicale.
  2. Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi se aduc la cunoştinţa publicului.
  3. Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.
  4. Se exceptează de la prevederile art.253 din Legea nr.46/2003 cazurile de urgenţă apărute în situaţii extreme.
  5. Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
  6. Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
  7. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, va fi creat mediul de îngrijire şi tratament cât mai aproape de cel familial.
  8. Pacientul internat are dreptul și la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afară spitalului.
  9. Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiuni pentru a-1 determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.
  10. Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
  11. Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării de sănătate sau până la vindecare.
  12. Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre diferite unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicină generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacienţii au dreptul la servicii comunitare disponibile.
  13. Pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă şi de servicii farmaceutice, în program continuu.
  14. Niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării nașterii sale în actele de stare civilă.

OBLIGAţIILE PACIENţILOR

  1. Să prezinte la internare Cartea de identitate/Buletinul, precum şi documentele justificative care să ateste calitatea de asigurat (in functie de serviciile accesate);
  2. Să respecte programul spitalului;
  3. Să respecte ordinea interioară din spital, liniştea şi curăţenia;
  4. Să nu fumeze în spital;
  5. Să respecte regulile de igienă personală şi colective;
  6. Să manifeste grija faţă de bunurile din dotarea spitalului, iar în cazul în care din vina sa a deteriorat aceste bunuri să achite contravaloarea lor, în caz contrar se supune regulilor de drept civil;
  7. Să manifeste o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
  8. Să respecte intimitatea şi confidenţialitatea celorlalţi pacienţi;
  9. Să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
  10. Să respecte regimul alimentar indicat de medic;
  11. Să poarte echipament de spital şi să nu părăsească incinta spitalului în acest echipament;
  12. Să respecte programul de vizită pentru a nu perturba activitatea medicală;
  13. Să nu producă zgomote care produc disconfort celorlalţi pacienţi;
  14. Să nu consume şi să nu introducă în spital băuturi alcoolice;
  15. Să respecte măsurile de prevenire şi combatere a bolilor cu transmitere si a infectiilor asociate actului medical;
  16. Să se conformeze indicaţiilor medicale ale medicului curant şi asistentei de salon.

Va mulţumim pentru înţelegere!  

Formular de contact

Cere o programare rapidă sau solicită informații și te vom contacta în cel mai scurt timp

Selectați Subiect

Apăsând butonul “Trimite” esti de acord cu termenii și condițiile și politicile de confidentialitate ale Memorial Hospital