Hidrocel la copii

Despre hidrocel

Hidrocelul reprezinta o afectiune medicala caracterizata prin acumularea de lichid la nivelul scrotului (regiunea dintre baza penisului si orificiul anal, unde se regasesc testiculele), in jurul unuia sau ambelor testicule. Aceasta acumulare fluida determina aparitia unei tumefactii (umflaturi) nedureroase deasupra testiculului sau a intregului scrot (daca pacientul sufera de forma bilaterala).

Hidrocelul poate debuta la orice grupa de varsta, insa este mai frecvent la nou-nascuti, afectand pana la 1-2% dintre bebelusi. Nou-nascutii prematuri au un risc mai mare de a dezvolta boala.

Cauze

Dezvoltarea organelor genitale masculine se produce in mod normal in luna a opta de viata intrauterina. In aceasta perioada, in mod fiziologic (normal), testiculele coboara din cavitatea abdominala, unde s-au format, catre scrot. Acest proces determina formarea unui mic canal, denumit canal peritoneo-vaginal, ce face legatura intre cavitatea abdominala si membrana vaginala ce acopera testiculul.

In mod normal, acest canal se inchide inainte de nastere, iar fluidul restant in scrot (provenit din cavitatea abdominala) se resoarbe spontan. Hidrocelul congenital apare atunci cand canalul peritoneo-vaginal nu se inchide in mod corespunzator sau atunci cand, desi canalul a involuat, fluidul nu se resoarbe si ramane in scrot.

Tipuri de hidrocel

Hidrocelul poate fi de doua tipuri, in functie de mecanismul de aparitie:

• Hidrocel comunicant (deschis) – caracterizat prin persistenta intregului canal peritoneo-vaginal; astfel, fluidul peritoneal circula permanent intre cavitatea peritoneala si scrot si creeaza variatii de volum ale sacului scrotal pe parcursul zilei (uzual, scrotul are dimensiuni mai reduse dimineata si este mai voluminos seara, deoarece copilul adopta pozitia verticala pe parcursul zilei); de asemenea, hidrocelul isi poate diminua volumul atunci cand medicul pediatru pune presiune pe scrot (deoarece fluidul se intoarce astfel in abdomen).

• Hidrocel necomunicant (inchis) – reprezinta situatia in care canalul peritoneo-vaginal a involuat, insa lichidul rezidual de la nivelul vaginalei testiculare nu s-a resorbit; de asemenea, acest tip de hidrocel poate fi produs si de factori locali precum chistul de cordon spermatic, leziunile testiculare, inflamatia sau infectia testiculului (orhiepididimita), varicocelul sau torsiunea testiculara.

Simptome

In cazul hidrocelului congenital, medicul neonatolog poate observa inca de la nastere prezenta unei tumefactii la nivelul scrotului, care afecteaza fie jumatate, fie intreg scrotul – acesta este marit de volum, insa fara semne de inflamatie (roseata, durere, temperatura locala crescuta).

Aceasta tumefactie persista in timp, iar volumul sau poate varia pe parcursul zilei (redus dimineata si marit seara, deoarece copilul adopta pozitia verticala pe parcursul zilei, determinand curgerea lichidului peritoneal spre scrot).

Volumul hidrocelului se poate modifica, de asemenea, la anumite manevre – el poate creste atunci cand presiunea intraabdominala este crescuta (in timpul efortului de plans, stranut, tuse, varsatura, defecatie) si se poate diminua cand copilul sta intins, relaxat.

Daca hidrocelul este de tip necomunicant, simptomatologia asociata cauzei (de exemplu, semne ale inflamatiei pentru cauzele inflamatorii sau infectioase) va fi prezenta.

Dintre acestea, durerea apare cel mai frecvent.

Hidrocelul se poate complica prin marirea excesiva a volumului sau, prin infectarea sa cu germeni din exterior sau prin aparitia unei hernii inghinale atunci cand canalul peritoneo-vaginal patent creste foarte mult in dimensiuni (o ansa intestinala poate fi „prinsa” in acest canal). Aceste situatii asociaza de cele mai multe ori durere intensa la nivel inghinal sau scrotal, asociata cu simptomatologia specifica fiecarei patologii.

Diagnostic

Hidrocelul poate fi diagnosticat de catre medicul specialist pediatru in cadrul unei vizite medicale de rutina, printr-o examinare fizica atenta. Acesta va obiectiva tumefactia scrotului, va evidentia tipul de hidrocel prezent, va cauta eventuale semne inflamatorii sau hernii inghinale asociate si apoi va stabili planul terapeutic impreuna cu pacientul si familia acestuia. Insa, exista si cazuri in care diagnosticul nu este la fel de evident si necesita confirmare imagistica.

Ecografia inghino-scrotala este cea mai frecvent utilizata investigatie imagistica pentru confirmarea diagnosticului de hidrocel si excluderea unei eventuale hernii inghinale asociate.

De asemenea, computer tomografia (CT) pelvina poate fi recomandata pentru a evidentia cu precizie anomalia congenitala si a exclude prezenta altor patologii.

Testele de sange, sumarul de urina si urocultura sunt utile in excluderea unei posibile infectii urinare asociate.

Tratament

Hidrocelul congenital se remite (dispare) in majoritatea cazurilor de la sine, in primul an de viata. Insa, daca acesta persista mai mult de 1 an sau devine foarte mare, copilul va avea nevoie de tratament chirurgical pentru a preveni complicatiile ulterioare. In cazul in care hidrocelul debuteaza in adolescenta si nu se remite spontan, acesta va necesita, de asemenea, tratament chirurgical.

Operatie hidrocel

Interventia chirurgicala implica indepartarea hidrocelului sub anestezie generala prin efectuarea unei incizii de mici dimensiuni la nivelul regiunii inghinale sau la nivelul scrotului. Calea comunicanta intre cavitatea abdominala si scrot (in cazul hidrocelului deschis) va fi excizata, iar fluidul prezent in scrot va fi drenat. Daca exista o cauza locala a hidrocelului (in cazul hidrocelului inchis), aceasta va fi tratata corespunzator. In cazul in care o hernie inghinala este asociata, aceasta va fi de asemenea tratata chirurgical in cadrul acestei interventii.  Abordarea chirurgicala (inghinala sau scrotala) va fi aleasa in functie de varsta copilului si tipul hidrocelului diagnosticat: hidrocelul deschis este mai frecvent la copiii mici si necesita o abordare inghinala, pe cand tipul inchis are mai frecvent cauze locale si necesita o abordare scrotala.

Durata interventiei chirurgicale este in medie de 30-60 minute, complicatiile sunt relativ rare si astfel externarea pacientilor poate fi facuta chiar in ziua operatiei. Recuperarea postoperatorie consta in protejarea plagii chirurgicale cu pansamente sterile si evitarea efortului fizic moderat-intens pentru cateva saptamani. Copilul se poate intoarce la activitatile cotidiene in aproximativ o saptamana de la operatie.