RMN-ul la ficat este unul dintre cele mai utile si performante instrumente de diagnostic pentru evaluarea patologiilor hepatice.
RMN-ul la ficat este deosebit de eficient in vizualizarea tesutului hepatic si poate detecta si caracteriza leziuni focale (unice, bine delimitate) sau difuze ale ficatului.
Acesta este recomandat in mai multe instante, dintre care cele mai frecvente sunt:
In imagistica hepatica, substanta de contrast este extrem de utila in cazurile complexe, controversate sau dificile, atunci cand se analizeaza in detaliu vascularizatia sau functia celulelor hepatice. Un exemplu frecvent intalnit este carcinomul hepatocelular (HCC), o tumora maligna a carei incidenta este in crestere in ultimii ani.
Agentii de contrast utilizati in RMN hepatic se impart in doua mari grupuri: specifici si non-specifici tesutului hepatic. Agentul de contrast este injectat cu un mic ac intr-o vena, de obicei in brat, in acelasi loc de unde sunt uzual recoltate analizele de sange.
Agentii „traditionali” fac parte din primul grup (agenti non-specifici), fiind agenti pe baza de gadoliniu, ale caror comportament tipic este intravascular si extracelular (nu patrund in interiorul celulelor hepatice). Pe de alta parte, agentii de contrast specifici ficatului, care sunt compusi din particule superparamagnetice de oxid de fier (ferumoxid), se impart la randul lor in doua categorii: cei care sunt preluati de celulele Kupffer si cei care sunt absorbiti de celulele hepatice functionale (patrund in interiorul celulelor hepatice).
La inceputul investigatiei, pacientul va fi rugat sa raspunda la cateva intrebari care tin de siguranta sa, cele mai importante fiind referitoare la alergii medicamentoase, tratamente administrate la domiciliu, prezenta unui stimulator cardiac (pacemaker), a valvelor cardiace metalice sau a altor tipuri de dispozitive medicale care contin fier.
Pentru a obtine imagini de inalta precizie, pacientul va trebui sa indeparteze orice obiect care contine agrafe, nasturi, fermoare sau curele cu catarama (orice obiect metalic). Va primi un halat care ii va asigura confortul si protectia in timpul examinarii.
Pacientul va intra in sala de examinare si va fi invitat sa se aseze pe masa mobila de examinare. Aceasta se va deplasa catre interiorul unui tub ce contine magnetul care va efectua investigatia propriu-zisa. Desi pacientul va fi singur in camera de examinare, el va ramane permanent in contact vizual si auditiv cu personalul medical prin intermediul unei camere de supraveghere si a unui sistem de interfon.
La un moment dat, daca este necesar, asistenta medicala va efectua injectarea intravenoasa a substantei de contrast, la indicatiile si sub supravegherea medicului radiolog, iar apoi scanarea va continua.
Examinarea dureaza intre 60 si 120 de minute si consta in efectuarea unor secvente seriate, fiecare avand o durata intre 1 si 6 minute, cu mici pauze intre ele. Este o procedura nedureroasa si destul de confortabila. Cel mai important aspect al acestei examinari este ca pacientul sa ramana complet nemiscat, pentru a nu afecta calitatea imaginilor. Pe parcursul examinarii, el va auzi zgomotele ritmice produse de aparat. Acest tip de examinare poate prezenta un discomfort pentru pacientii ce sufera de claustrofobie.
Dupa efectuarea examinarii imagistice prin rezonanta magnetica medicul are obligatia de a interpreta imaginile obtinute, descriind formatiunile sau leziunile vizibile.
Pacientul va primi, cel mai adesea, rezultatul scris al investigatiei, impreuna cu secventele imagistice obtinute prin RM stocate pe un CD/ stick, in decursul a 3-10 zile. Medicul curant (fie ca este vorba de endocrinolog, chirurg sau oncolog) va avea nevoie de aceste documente medicale la urmatoarea vizita, pentru a stabili cu exactitate conduita terapeutica in continuare.
Loading...