Hepatita C: cauze, simptome, diagnosticare și opțiuni de tratament

Hepatita C este cauzată de infecția cu virusul hepatic C (VHC), care cauzează inflamație cronică și leziuni severe ale ficatului. În multe cazuri, rămâne asimptomatică pentru ani sau chiar decenii, permițând virusului să progreseze și să deterioreze ficatul fără ca persoana infectată să fie conștientă de prezența sa. 

Deși în trecut era o boală cu perspective sumbre, progresele medicale recente au revoluționat tratamentul hepatitei C, oferind acum terapii antivirale cu acțiune directă, ce asigură eradicarea virusului în deosebit de multe cazuri, influențând astfel în mod semnificativ prognosticul pentru pacienții afectați.

Hepatica C: cauze și factori de risc

Hepatita C este cauzată exclusiv de infecția cu virusul hepatic C (VHC), un virus ARN care acționează asupra celulelor ficatului. Spre deosebire de hepatitele A și B, pentru care există vaccinuri eficiente, în cazul hepatitei C nu există un vaccin disponibil.

VHC se transmite predominant prin contactul direct cu sângele infectat (chiar și cu unele cantități microscopice). De aceea, înțelegerea și evitarea căilor de transmitere sunt esențiale pentru a preveni răspândirea acestei boli. Factorii de risc / căile de transmitere includ:

• utilizarea în comun a acelor și seringilor: este una dintre cele frecvente căi de transmitere a virusului hepatic C la nivel mondial; chiar și o singură utilizare în comun a unui ac sau a unei seringi contaminate poate duce la infecție;
• transfuzii de sânge și produse din sânge (înainte de 1992): înainte de introducerea testării universale a sângelui pentru VHC (în jurul anului 1992 în majoritatea țărilor dezvoltate), transfuziile de sânge și produsele sanguine reprezentau o sursă semnificativă de infecție; în prezent, riscul prin această cale este unul extrem de redus, datorită protocoalelor complexe;
• proceduri medicale / cosmetice efectuate cu instrumente nesterilizate: cu toate acestea, în unitățile autorizate riscul de infectare este minim;
• expunerea profesională la sânge: personalul medical (medici, asistenți) care intră în contact cu sângele infectat (ex: înțepături accidentale cu ace folosite) prezintă un risc ridicat de infecție;
• transmiterea de la mamă la făt (perinatală): virusul poate fi transmis în timpul sarcinii sau la naștere, deși riscul este relativ scăzut;
• utilizarea în comun a obiectelor personale: obiecte precum aparatele de ras, periuțele de dinți, forfecuțele sau unghierele pot fi contaminate cu anumite cantități microscopice de sânge și, prin urmare, nu ar trebui folosite în comun cu alte persoane;
• hemodializa: pacienții care efectuează ședințe de hemodializă pe termen lung prezintă un risc ridicat de a contracta VHC;
• contactele sexuale neprotejate: VHC se poate transmite astfel mai ales în cazul unor parteneri multipli, a unor leziuni sau sângerări în timpul actului sexual sau în prezența altor infecții cu transmitere sexuală (ex: HIV).

Este important de reținut că hepatita C NU se transmite prin contacte ocazionale precum îmbrățișări, săruturi, tuse, strănut, prin alăptare (cu excepția cazului în care există sângerări la nivelul sânului), prin consumul de alimente sau apă contaminate sau prin folosirea în comun a tacâmurilor.

Care sunt simptomele hepatitei C?

Hepatita C este adesea denumită o „boală silențioasă" deoarece, în multe cazuri (în special în faza inițială), nu produce simptome evidente. Acest lucru face ca diagnosticul să fie dificil, virusul progresând și deteriorând astfel ficatul pentru intervale mari de timp, înainte de apariția semnelor clare de boală.

Simptome hepatita C acută

Pacienții care dezvoltă simptome le pot observa la 2 săptămâni până la 6 luni de la infectare. Acestea sunt, în general, ușoare și nespecifice, putând fi confundate cu manifestările unei răceli sau gripe:

• stare de oboseală persistentă, chiar și după odihnă;
• dureri musculare și articulare (similare cu cele produse de gripă);
• senzație de rău și episoade de vomă;
• temperatură corporală ușor crescută;
• pierderea apetitului, care poate determina scăderea în greutate;
• dureri abdominale; de obicei, apar în partea dreaptă superioară a abdomenului (unde se află ficatul);
• urină închisă la culoare, din cauza acumulării de bilirubină;
• scaune deschise la culoare (din aceeași cauză);
• îngălbenirea pielii și a albului ochilor (icter), semn al afectării ficatului.

Hepatita C cronică (pe termen lung)

Majoritatea pacienților infectați cu VHC dezvoltă hepatită C cronică (virusul persistă în organism). Pe măsură ce boala progresează și ficatul este afectat, pot apărea simptome mai severe, adesea cauzate de leziunile hepatice semnificative (fibroză avansată sau ciroză hepatică):

• oboseală severă și persistentă: mult mai accentuată decât în faza acută;
• vânătăi și sângerări ușoare: din cauza afectării capacității ficatului de a produce factori de coagulare;
• icter: mai pronunțat decât în faza acută, indicând disfuncția hepatică;
• edeme la nivelul membrelor inferioare și ascită: acumularea de lichid în picioare, glezne și / sau în abdomen (burtă umflată), semne ale unei boli hepatice avansate;
• mâncărimi persistente ale pielii (prurit);
• greutate pierdută inexplicabil;
• telangiectazii: vene subțiri, roșii sau violet, vizibile sub piele, în special pe piept și abdomen;
• confuzie, dificultăți de concentrare, tulburări de vorbire (encefalopatie hepatică): în stadii foarte avansate, când ficatul nu mai poate elimina toxinele din sânge, iar acestea afectează creierul;
• tumefierea splinei (splenomegalie).

Diagnosticarea hepatitei C

Stabilirea diagnosticului de hepatită C implică o serie de analize de sânge care detectează prezența virusului și evaluează starea de sănătate a ficatului. Având în vedere că boala este adesea asimptomatică în stadiile incipiente, screening-ul este crucial, mai ales pentru persoanele expuse la factori de risc.

• testarea pentru anticorpi anti-VHC: este primul test efectuat; detectează dacă un pacient a fost vreodată expus la virusul hepatic C; un rezultat pozitiv indică un contact anterior cu VHC, dar nu neapărat și o infecție activă, deoarece anticorpii pot persista chiar și după o infecție vindecată spontan;
• testarea ARN-VHC: dacă testul de anticorpi este pozitiv, următorul pas este confirmarea prezenței virusului activ în sânge; acest test măsoară cantitatea de material genetic viral (ARN) din sânge; un rezultat pozitiv confirmă o infecție activă, fie acută, fie cronică;
• genotiparea VHC: odată ce a fost confirmată infecția activă, se determină genotipul virusului (există 6 genotipuri principale); această informație este importantă pentru a alege cea mai eficientă schemă de tratament antiviral;
• evaluarea leziunilor hepatice: pentru a determina gradul de afectare a ficatului, medicul poate recomanda:
  • analize la ficat specifice: măsoară diverși markeri serici care pot indica gradul de fibroză (cicatrizare) a ficatului;
  • elastografie hepatică: metodă non-invazivă, similară cu ecografia, ce măsoară rigiditatea ficatului; un ficat mai rigid indică un grad mai mare de fibroză sau ciroză;
  • biopsie hepatică (rar): deși din ce în ce mai puțin necesară datorită metodelor non-invazive disponibile, poate oferi informații detaliate despre gradul de inflamație / cicatrizare;
  • ecografie abdominală: poate identifica modificări structurale ale ficatului, splenomegalie (splina mărită) sau prezența ascitei (lichid în abdomen) în cazurile avansate.

Ce opțiuni de tratament pentru hepatita C există?

Noile medicamente antivirale cu acțiune directă (AAD) au o eficacitate extrem de ridicată, ducând la vindecarea (eradicarea virusului din organism) în peste 95% din totalul cazurilor, cu o durată scurtă de tratament și efecte secundare minime. Principalele aspecte ale tratamentului:

Medicamente antivirale cu acțiune directă (AAD)

acționează direct asupra virusului, blocând etape esențiale ale ciclului său de replicare; există mai multe combinații de AAD disponibile, iar alegerea schemei de tratament depinde de mai mulți factori, printre care:

• genotipul virusului: VHC are 6 genotipuri principale (1-6), iar unele medicamente sunt mai eficiente pentru anumite genotipuri;
• gradul de fibroză hepatică / ciroză: în funcție de stadiul afectării ficatului, durata și tipul tratamentului pot varia;
• tratamentul anterior: dacă pacientul a mai urmat tratamente pentru hepatita C în trecut și acestea nu au avut succes;
• prezența altor afecțiuni: ex - co-infecția cu HIV, anumite boli renale etc.

În majoritatea cazurilor, tratamentul durează 8, 12 sau 24 de săptămâni (în cazuri rare), cu o rată de vindecare de peste 95%. Efectele secundare ale unui tratament pentru hepatita C cu AAD sunt mult mai puține și mai ușoare, comparativ cu cele asociate vechilor terapii pe bază de interferon. Cele mai comune:

• oboseală;
• dureri de cap;
• stări de greață.

Tratament pentru hepatita C acută

Recomandările actuale sugerează începerea tratamentului cu AAD imediat după diagnosticul de infecție acută, fără a aștepta ca aceasta să devină cronică, pentru a preveni evoluția bolii.

Tratament pentru complicații

Chiar și după eradicarea virusului, pacienții care au dezvoltat ciroză hepatică sau cancer hepatic înainte de tratament necesită monitorizare continuă și managementul acestor complicații. În cazurile severe de insuficiență hepatică, poate fi necesar un transplant de ficat.

Hepatica C poate fi în vreun fel prevenită?

Deoarece nu există un vaccin împotriva hepatitei C, prevenția se bazează în întregime pe evitarea expunerii la sângele infectat. Măsurile specifice vizează stoparea căilor de transmitere principale ale virusului:

• nu trebuie folosite niciodată în comun ace, seringi sau alte echipamente de injectare, ci doar ace și seringi noi, sterile, de unică folosință;
• se recomandă testarea universală a sângelui și produselor sanguine: toate unitățile de sânge și produsele derivate din sânge trebuie testate riguros pentru VHC, conform protocoalelor, eliminându-se astfel riscul de transmitere prin transfuzii;
• personalul medical trebuie să respecte protocoalele stricte de siguranță universală (ex: folosirea mănușilor, manipularea sigură a acelor) in cadru unitatilor spitalicesti, pentru a preveni expunerea la VHC;
• trebuie evitată folosirii în comun a obiectelor personale aparate de ras, periuțe de dinți, forfecuțe de unghii sau alte obiecte care pot fi expuse la sânge contaminat;
• deși riscul este mic, utilizarea prezervativelor poate reduce riscul de transmitere prin contact sexual, mai ales în cazul partenerilor multipli; testarea pentru hepatita C este recomandată pentru partenerii sexuali ai persoanelor infectate.
• testarea femeilor însărcinate pentru hepatita C permite identificarea riscului de transmitere la făt și implementarea măsurilor de monitorizare post-natală a copilului.

Hepatita C rămâne o problemă de sănătate publică importantă, însă progresele semnificative în medicină au transformat-o dintr-o boală cronică adesea fatală într-o afecțiune curabilă. Detectarea timpurie este vitală pentru a preveni complicațiile severe, cum ar fi ciroza și cancerul hepatic.

Tratamentele moderne, bazate pe antiviralele cu acțiune directă (AAD), oferă acum rate de vindecare remarcabile, de peste 95%, cu efecte secundare minime și o durată scurtă, cu toate acestea, nu există în prezent un vaccin pentru hepatita C, așadar, adoptarea măsurilor de prevenție este deosebit de importantă.

DISCLAIMER: Acest articol are un rol pur informativ și nu trebuie să înlocuiască sfatul avizat al medicului specialist. 

BIBLIOGRAFIE: 

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-c

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15664-hepatitis-c

https://www.hepatitis.gov.hk/english/what_is_hepatitis/hepatitis_c.html

https://www.hepctrust.org.uk/about-hep-c/what-is-hep-c/