Artroza genunchiului, cunoscută în termeni medicali sub denumirea de gonartroză, este o afecțiune articulară care se caracterizează prin apariția unui proces degenerativ la nivelul genunchiului, datorită uzurii mecanice a acestuia, o dată cu înaintarea în vârstă. Pacienții diagnosticați cu gonartroză prezintă un proces de degradare progresivă a cartilajului articular care, în marea majoritate a cazurilor, este ireversibil; intervenția ortopedică promptă poate încetini avansarea bolii.
Studiile de specialitate arată faptul că afecțiunea este mai frecventă la pacienții de sex feminin, cu vârsta peste 60 ani, însă boala este depistată destul de des și în rândul bărbaților. Afecțiunea nu pune viața pacientului în pericol însă influențează semnificativ calitatea acesteia deoarece, în evoluție, boala poate determina durere intensă la nivelul genunchilor, deformări articulare și afectarea mobilității articulare. Pe măsură ce distrucția articulară evoluează, activitățile cotidiene devin din ce în ce mai greu de efectuat deoarece durerea crește în intensitate iar deplasarea se realizează cu dificultate.
Principala cauză care determină apariția gonartrozei este reprezentată de degradarea progresivă a articulației genunchiului o dată cu înaintarea în vârstă, din cauza uzurii mecanice constante la acest nivel. Din punct de vedere anatomic genunchiul este cea mai mare articulație din corp, cu multiple roluri în susținerea întregului schelet precum și în procesul de deplasare și mobilizare. De-a lungul vieții, la nivelul cartilajului articular apar mici traumatisme sau fisuri care evoluează progresiv și care determină treptat apariția gonartrozei.
Pe măsură ce cartilajul articular se degradează, spațiul articular se îngustează iar forțele de frecare dintre cele două extremități osoase crește; treptat, dispariția completă a spațiului articular determină dureri intense la mobilizare iar apariția excrescențelor osoase numite osteofite îngreunează și mai mult mobilizarea. De asemenea, în gonartroză este afectată și membrana sinovială deoarece uzura mecanica a articulației determină apariția unui proces inflamator sinovial.
Există o serie de factori de risc care contribuie la apariția gonartrozei, precum:
În funcție de cauza care a determinat apariția gonartrozei, există:
Gonartroza este o afecțiune evolutivă, care se caracterizează prin apariția unui proces de distrucție articulară lent progresivă, ireversibilă. Din aceste considerente, stabilirea diagnosticului trebuie să fie cât mai rapidă pentru a putea administra un tratament care să încetinească sau chiar să blocheze evoluția bolii.
Stadiile gonartrozei sunt:
Tabloul clinic al gonartrozei depinde foarte mult de stadiul bolii. În stadiile incipiente, intensitatea simptomatologiei este ușoară spre moderată, însă pe măsură ce boala avansează, simptomele devin din ce în ce mai intense și limitează din ce în ce mai mult activitățile cotidiene. Simptomele gonartrozei cuprind:
Complicațiile gonartrozei
Deși gonartroza nu este o afecțiune care să pună viața pacientului în pericol, aceasta se poate complica prin apariția:
Pentru stabilirea diagnosticului de gonartroză este necesar un consult medical la specialitatea ortopedie. Vizita medicală începe cu anamneza, etapă în care medicul obține de la pacient informații cu privire la momentul de debut al simptomatologiei algice, stil de viață, boli asociate, istoric recent de traumatisme la nivelul genunchiului. Ulterior, pe baza examenului clinic, medicul poate ridica suspiciunea de gonartroză.
Confirmarea diagnosticului de gonartroză se face prin intermediul investigațiilor imagistice. Radiografia de genunchi permite evidențierea modificărilor sugestive de gonartroză precum îngustarea spațiului articular, apariția osteofitelor și evidențierea neregularităților la nivelul extremităților osoase. Pe baza acestor semne imagistice se poate stabili diagnosticul de gonartroză. Pentru informații suplimentare sau pentru o caracterizare mai amplă și mai detaliată a spațiului articular precum și a celorlalte elemente articulare (tendoane, ligamente, mușchi), medicul poate solicita efectuarea unui RMN la nivelul genunchiului.
Tratamentul gonartrozei se stabilește în funcție de stadiul bolii, gradul de distrucție articulară, intensitatea simptomatologiei, vârsta pacientului precum și nivelul de activitate practicată de acesta. Măsurile de tratament pentru gonartroză cuprind terapia conservatoare și terapia chirurgicală.
Tratamentul conservator presupune încetinirea progresiei bolii și a distrucției suplimentare articulare prin intermediul mijloacelor nechirurgicale, precum:
Tratamentul chirurgical se recomandă în cazul în care boala prezintă o evoluție rapidă, ce nu poate fi influențată cu ajutorul tratamentului conservator. De asemenea, pot recurge la operație pacienții cu dureri articulare foarte intense sau a căror mobilitate articulară este sever afectată. Măsurile chirurgicale cuprind:
Modalități care previn apariția gonartrozei:
Gonartroza este o afecțiune care se caracterizează prin distrucția progresivă a articulației genunchiului ca urmare a suprasolicitării mecanice a acestuia. Este o boală a cărei incidență crește o dată cu înaintarea în vârstă, însă există numeroși factori de risc care contribuie la apariția bolii precum traumatismele locale, activitățile sportive care suprasolicită genunchiul, obezitatea, sedentarismul, diabetul zaharat sau bolile inflamatorii. Tabloul clinic al bolii cuprinde durere la nivelul genunchiului, limitarea semnificativă a mobilității, redoare matinală, cracmente la mobilizare, episoade de tumefacție. Pentru stabilirea diagnosticului se efectuează investigații imagistice de tipul radiografiei sau rezonanței magnetice nucleare care evidențiază îngustarea spațiului articular și prezența osteofitelor. Tratamentul variază în funcție de stadiul bolii; în formele ușoare se poate opta pentru tratament conservator (AINS, infiltrații cu corticosteroizi, fizioterapie, kinetoterapie, genunchiere sau orteze), în timp ce formele severe pot beneficia de artroplastie de genunchi.
https://sportsmedicine.mayoclinic.org/condition/kneearthritis/
https://www.webmd.com/osteoarthritis/ostearthritis-of-the-knee-degenerative-arthritis-of-the-knee
Fii informat! Echipa editorială Memorial susține demersul de prevenție prin programe de educare, informare și conștientizare, la cele mai înalte stadarde de calitate a informației medicale.
Află primul despre reducerile și ofertele speciale.
Cere o programare rapidă sau solicită informații și te vom contacta în cel mai scurt timp