Polipectomia este procedura utilizată pentru îndepărtarea polipilor și are ca scop evitarea dezvoltării cancerului colo-rectal (CCR), care invariabil ia naștere din polipi care se pot dezvolta cu timpul la nivelul rectului și colonului.
Odată identificaţi și rezecaţi acești polipi, și în mod special acei polipi denumiţi “adenomatoși” (care invariabil sunt “displazici”), riscul dezvoltării unui cancer colo-rectal devine nesemnificativ pentru persoana respectivă, mai ales în situaţia în care ulterior, revine la controale periodice (de obicei, la intervale de 3-5 ani).
Cancerul colo-rectal este, din păcate, al doilea tip de cancer ca frecvenţă, întâlnit la ambele sexe: la femeie – după cel mamar, la bărbat – după cel pulmonar.
Frecvenţa de apariţie a cancerului colo-rectal este în creștere la nivel mondial, iar vârsta de debut este tot mai mică.
Polipii de la nivelul colonului și rectului pot fi identificaţi printr-o examinare endoscopică denumită colonoscopie.
Această investigaţie ar trebui făcută la ambele sexe, în populaţia generală, începând cu vârsta de 45 ani. Colonoscopia se reia la fiecare 5 ani, dacă nu se identifică polipi displazici (caz în care poate fi nevoie de intervale mai scurte de supraveghere).
În cazul persoanelor care au în familie rude apropiate (cosangvine) cu istoric de cancer colo-rectal sau de polipi adenomatoși, această procedură este necesar să fie făcută de la vârste mai tinere.
Aspectul polipilor colonici și rectali este, de regulă, de excrescenţă (creștere) a ţesutului intestinal intern (epiteliu), mai mult sau mai puţin reliefată (protruzivă), care poate avea și un pedicul (picioruș), dar pot fi și foarte plaţi sau subdenivelaţi (situaţie în care sunt mai greu de identificat).
Polipectomia este o manevră care se face în cursul colonoscopiei și constă în rezecţia (îndepărtarea) din colon a acestor leziuni.
În acest scop se utilizează diverse tehnici, adaptate formei, dimensiunii și poziţiei polipilor. Dificultatea tehnică a rezecţiei poate fi, astfel, extrem de variabilă și poate necesita o expertiză deosebită din partea medicului gastroenterolog care face intervenţia.
Teoretic, da. Practic, există uneori cazuri în care un polip este deja malignizat (cancerizat) și acest ţesut malign a ajuns în interiorul peretelui colonic. În această situaţie, chiar dacă se face rezecţia, nu se va putea îndepărta tot ţesutul malign și va fi oricum, nevoie de o operaţie prin care să se îndepărteze porţiunea afectată de colon.
Nu, nu este nevoie, dacă nu s-a produs invazia în profunzimea peretelui colonic. Pentru a determina acest aspect există niște criterii de aspect endoscopic prin care ne putem da seama dacă un polip este invaziv, caz în care e mai bine să nu facem rezecţia și să îndrumăm pacientul direct către un medic chirurg.
De cele mai multe ori însă, vom ști cu siguranţă acest lucru doar după ce polipul a fost complet rezecat, recuperat și este examinat de către un medic anatomo-patolog la microscop. Acest rezultat final este absolut necesar pentru aprecierea unei rezecţii complete a ţesutului displazic.
Desigur, precum în cazul tuturor procedurilor medicale.
Aceste riscuri sunt foarte variabile în raport cu complexitatea intervenţiei, sunt factori individuali, care ţin de pacient și factori care ţin de nivelul de experienţă al medicului endoscopist care face intervenţia. Aceste riscuri se vor discuta, de regulă, cu pacientul, înaintea efectuării procedurii.
În cazul colonului, este vorba despre pregătirea pentru colonoscopie, care constă în golirea cât mai completă a conţinutului intestinal – lucru realizat printr-un regim alimentar specific, respectiv prin consumul unor lichide cu efect laxativ, care se prepară și se consumă acasă. Calitatea curăţării colonului este esenţială pentru reușita intervenţiei și evitarea complicaţiilor.
În plus, de obicei, este necesară efectuarea unor analize care să evalueze problemele de sănătate necunoscute ale pacientului, precum posibile tulburări ale coagulării sângelui.
Dacă pacientul folosește tratamente care pot influenţa coagularea sângelui, este foarte important ca înaintea procedurii să fie discutată eventuala oprire a acestora. Este recomandat ca acest aspect să fie discutat împreună cu medicul endoscopist, în prealabil, la o consultaţie. De asemenea, doctorul va discuta și despre toate celelalte probleme de sănătate și medicamente utilizate de pacient (unele trebuie oprite, altele nu – cum ar fi medicaţia de inimă).
Sedarea crește mult confortul pacientului, dar și al medicului, care se poate concentra astfel mai bine asupra procedurii. Sedarea se face de către un medic anestezist, care în timpul procedurii se focusează exclusiv asupra acestui lucru, în așa fel încât riscurile pentru pacient tind către zero.
Sedarea nu este obligatorie, dar este indicată în majoritatea cazurilor. Spre deosebire de anestezie, la sedare se folosesc substanţe cu efect mai superficial și de durată mai scurtă (ca niște somnifere), iar pacientul se va trezi, de obicei, imediat după intervenţie.
Pacientul rămâne sub supraveghere pentru aproximativ o oră, pentru a trece efectul sedării și pentru a putea pleca spre casă în condiţii bune. Este interzisă conducerea unui autovehicul după sedare, timp de cel puţin 6 ore.
De regulă, medicul endoscopist rezolvă în timpul procedurii o complicaţie precum sângerarea. În rare cazuri, precum în situaţia foarte puţin probabilă a unei perforaţii, poate fi nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Fii informat! Echipa editorială Memorial susține demersul de prevenție prin programe de educare, informare și conștientizare, la cele mai înalte stadarde de calitate a informației medicale.
Află primul despre reducerile și ofertele speciale.
Cere o programare rapidă sau solicită informații și te vom contacta în cel mai scurt timp