Call center (031) 9393

Chirurgie oncologică generală

Secţia de Chirurgie Oncologică din Memorial reuneşte echipe chirurgicale înalt specializate în tratamentul multiplelor patologii tumorale oncologice, procesul chirurgical fiind o etapă cheie din parcursul curativ integrat al afecţiunilor oncologice tratate şi monitorizate în cadrul Secţiei de Oncologie Medicală.

În tratamentul chirurgical al pacientului oncologic deciziile vizează tratamentul optim individualizat pentru fiecare pacient în parte. La nivelul spitalului există diverse specialităţi care pot gestiona complicaţiile apărute pre sau postintervenţional, prioritatea fiind întotdeauna siguranţa pacientului.

Se urmăreşte efectuarea tratamentului chirurgical  prin abord minim invaziv (laparoscopic sau robotic), dacă tumora, extinderea acesteia şi patologia asociată permit, pentru a avea o recuperare cât mai rapidă, dar întotdeauna viza oncologică radicală va fi cea care dicteaza alegerea abordului chirurgical – clasic ( pe cale deschisa) sau minim invaziv.

 

Tipurile de cancer tratate de către echipa chirurgicală a Spitalului Memorial:

Cancerul tiroidian

Cancerul tiroidian afectează glanda tiroidă în formă de fluture situată la baza gâtului, chiar sub mărul lui Adam. Tiroida produce hormoni care reglează ritmul cardiac, tensiunea arterială, temperatura corpului și greutatea.

Semne și simptome cancer tiroidă

Cancerul tiroidian ar putea iniţial să nu provoace niciun simptom. Dar, pe măsură ce se dezvoltă, poate provoca semne și simptome, cum ar fi umflarea gâtului, modificări ale vocii și dificultăţi la înghiţire.

Tratament cancer tiroidă

Majoritatea cancerelor tiroidiene pot fi vindecate cu tratament. De regulă, pacienţii cu cancer tiroidian primesc o combinaţie de tratamente: intervenţie chirurgicală, terapie de substituţie cu hormoni tiroidieni, tratament cu iod radioactiv, radioterapie sau chimioterapie. Această alegere va depinde de tipul și stadiul cancerului tiroidian cu care vă confruntaţi.

 

Cancerul esofagian

Cele mai importante tipuri de cancer esofagian sunt carcinomul scuamos ce poate afecta orice parte a esofagului și adenocarcinomul, cu originea la nivelul celulelor glandulare secretante de mucus.

Principalele simptome pe care le acuză pacienţii sunt disfagia, scăderea ponderală, pirozisul (arsura retrosternală), vărsături, răgușeală, tuse. În fazele avansate ale bolii, pacienţii pot prezenta un grad înalt de disfagie și o scădere ponderală accentuată. Invazia locoregională produce răgușeală, icter, dureri osoase, alterarea stării generale.

Tratamentul este ales în funcţie de stadiul de evoluţie al bolii și cuprinde intervenţia chirurgicală, chimioterapia, radioterapia și imunoterapia.

 

Cancerul colo-rectal

Cancerul colo-rectal este cel mai frecvent tip de cancer din Europa și se situează pe locul trei în lume după cancerul mamar și cancerul pulmonar. Cancerul colo-rectal apare în special în zonele industrializate/urbanizate și frecvent la pacienţii peste 60 ani, deși în ultima vreme s-a observat o creștere a incidenţei și la pacienţii mai tineri (sub 40 ani).

Principalii factori de risc în apariţia cancerului colo-rectal sunt: îmbătrânirea, dieta dezechilibrată, consumul de alcool şi tutun, obezitatea, sedentarismul, antecedente de polip colo-rectali, bolile inflmatorii intestinale, istoricul familial, polipoza adenomatoasă familială şi Sindromul Lynch.

Semne și simptome

Cancerul colo-rectal în fază incipientă prezintă simptome vagi și nespecifice precum disconfort abdominal, tulburări ale tranzitului intestinal, oboseală, scădere în greutate, acestea putând să se manifeste și în alte afecţiuni nemaligne.

Tratamentul cancerului colo-rectal

Tratamentul cancerului colo-rectal este unul complex iar decizia terapeutică este luată de către o echipă multidiciplinară ce cuprinde medici chirurgi colo-rectali, oncologi, gastroenterologi, imagiști, radioterapeuţi și anatomopatologi ce stabilesc cea mai adecvată metodă de tratament pentru a obţine cel mai bun rezultat și urmărește pe termen lung pacientul pentru a preveni recidivele și complicaţiile.

           

Tumorile retroperitoneale

Spatiul retroperitoneal este unul virtual la nivelul caruia se pot dezvolta formaţiuni tumorale diferite ca celularitate si prognostic. Frecvent, patologia predominantă este cea malignă, fie primară (sarcoame, limfoame -Hodgkin si Non-Hodgkin), neoplasme epiteliale (rinichi, glande suprarenale, pancreas), fie secundară (leziuni metastatice cu punct de plecare: tumori germinale, carcinoame, melanome). Patologia benigna este reprezentată în principal de tumori neurogenice, paraganglioane, angiolipoame şi lipoame.

 Tratament:  Rezecţia chirurgicală completă reprezintă tratamentul de elecţie. Abordul multidisciplar este baza unui tratament eficace (chirurgie vasculară, generală, oncologie şi radioterapie).Patologia formaţiunilor tumorale retropancreatice este una complexă şi necesită un abord multidisciplinar.

 

Tumorile splinei

Tumori benigne (hemangioame, hemartoame, limfangioame, mioame) sau tumori maligne (sarcoame sau limfoame, ce pot fi primare sau secundare)

Clinic: dureri hipocondrul stâng cu iradiere spre umărul stâng, semne de compresiune pe organele vecine, splenomegalie de formă neregulată, creștere rapidă în volum, febră, ascită, hemoragii digestive, uneori ruptură spontană a splinei.

Tratament: chirurgical ce presupune splenectomie clasică sau laparoscopică, +/- radiochimioterapie în funcţie de examenul histopatologic.

 

Tumorile pancreasului

Anatomic pancreasul este împărţit în 3 segmente (cap, corp şi coadă), iar formaţiunile tumorale pot lua naştere de la acest nivel. Histopatologic, frevent formaţiunile pancreatice tumorale sunt împărţite în adenocarcinoame, ampuloame, carcinoame adenoscuamoase, carcinoame cu celule celulare acinare.

Simptome alarmante: Iniţial, cancerul pancreatic este asimptomatic, dar în momentul în care apar simptomele acestea pot fi reprezentate de: stare de greaţă, vărsături, scădere în greutate, prurit, apetit scăzut, scaune acolice, urini hipercrome, adenopatii cervicale. Aceste manifestări pot fi insoţite de durere localizată în etajul abdominal superior şi mijlociu cu iradiere în unghiul costovertebral (posterior).

Tratament: Variantele terapeutice sunt reprezentate de chirurgie, radioterapie, chimioterapie şi chemoradiatie. În ceea ce priveşte tratamentul chirurgical, acesta este împărţit în funcţie de localizarea formaţiunii tumorale pancreatice.

Echipa medicală

Dr. Cristian-Gabriel Viișoreanu
Medic Primar
Chirurgie Generală / Supra-specializat în tratarea cancerului mamar
Vezi profilul complet
Prof. Dr. Octav Ginghină
Medic Primar
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet
Dr. Augustin Dima
Medic Primar
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet
Dr. Cezar Stroescu
Medic Primar
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet
Dr. Mihai Eftimie
Medic Primar
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet
Dr. Marius Zamfir
Medic Primar
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet
Dr. Andrada Spânu
Medic Specialist
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet
Dr. Sorin-Tiberiu Alexandrescu
Medic Primar
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet
Dr. Florina Manuela Eftimie
Medic Specialist
Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Vezi profilul complet