Obezitatea, afecțiunea cronică care modifică semnificativ calitatea vieții pacienților, reprezintă o boală metabolică care se caracterizează prin creșterea greutății corporale cu aproximativ 25% față de greutatea normală, corespunzătoare sexului, vârstei și taliei unei persoane. Cu o incidență crescută atât în rândul persoanelor adulte cât și în rândul vârstnicilor, copiilor și al adolescenților, obezitatea reprezintă o adevărată problemă de sănătate la nivelul întregului glob, deoarece boala se asociază cu o serie de patologii care pot pune viața pacienților în pericol, precum diabetul zaharat, ateroscleroza, sindromul de apnee în somn sau bolile cardiovasculare.
De cele mai multe ori, pacienții cu obezitate suferă în tăcere și se consideră neputincioși în fața bolii. Astăzi însă, vom prezenta cazul unei paciente în vârstă de 64 ani, care a solicitat sprijinul și suportul medicilor din cadrul Spitalului Memorial Băneasa; venită tocmai de la Brăila, femeia cântărea o greutate de 144 kg și avea o înălțime de 143 cm; problemele multiple de sănătate, fragilitatea emoțională asociată cu obezitatea precum și degradarea progresivă a întregii calități a vieții au determinat-o pe pacienta noastră să solicite ajutor medical în lupta cu kilogramele în plus.
„Pacienta avea 100 kg în plus, iar indicele de masă corporală era 70,4, de aproape trei ori mai mare decât cel normal. Gradul de mobilitate era foarte redus, abia putea să mai facă cinci-șase pași, iar după se așeza pe un scaun. Avea sindrom de apnee în somn, urina peste noapte extrem de des și – mai ales! – avea un diabet zaharat de tip II care nu putea fi controlat terapeutic. Avea o glicemie medie între 360 și 400, uriașă“, povestește dr. Rubin Munteanu, medic primar chirurgie generală, supraspecializat în chirurgia bariatrică în cadrul Spitalului Memorial Băneasa.
Organizația mondială a sănătății a clasificat și împărțit gradul excesului ponderal în mai multe categorii; acest lucru a fost posibil cu ajutorul unei formule de calcul- IMC (indice de masă corporală)= greutate/înălțime2.
Obezitatea este o afecțiune care prezintă multiple repercusiuni asupra întregului organism; de cele mai multe ori, grăsimea în exces se depune atât la nivelul organelor interne cât și la nivelul vaselor de sânge; cu cât excesul ponderal este mai mare, cu atât boala devine mai invalidantă. Una din cele mai eficiente modalități de tratament a obezității este reprezentată de chirurgia bariatrică. Acesta a fost și cazul pacientei noastre care, datorită obezității morbide, nu-și mai putea desfășura activitățile zilnice de auto-îngrijire, fiind dependentă de membrii familiei. „Femeia are șase copii și era practic dependentă de cel puțin unul din ei. Au luat hotărârea împreună pentru că s-au uitat la mama lor și au văzut cum moare încet și sigur“, a precizat medicul.
Chirurgia bariatrică reprezintă, la ora actuală, modalitatea prin care pacienții pot câștiga lupta purtată, de-a lungul anilor, cu kilogramele în plus. În cadrul Spitalului Memorial Băneasa pacienții pot efectua operația de gastric sleeve, una din cele mai eficiente remedii chirurgicale pentru obezitate. Intervenția presupune reducerea volumului stomacului cu aproape 80% din capacitatea inițială, prin intermediul îndepărtării porțiunii laterale a acestuia. În urma intervenției de gastric sleeve, volumul stomacului este redus de la 2500ml la 80-100ml.
În termeni populari, intervenția salvatoare este cunoscută sub denumirea de ”operație de micșorare a stomacului”. După operația de gastric sleeve, pacientul va ingera o cantitate mai mică de alimente deoarece senzația de sațietate se va instala mult mai devreme; mai mult decât atât, o dată cu rezecția unei porțiuni din stomac sunt îndepărtați și un număr considerabil de centrii ai foamei, ceea ce presupune diminuarea semnalelor de foame transmise la creier și reducerea ingestiei de alimente.
Operația de gastric sleeve prezintă multiple avantaje pentru pacienți:
Pacienta noastră a fost supusă unei operații de gastric sleeve care a fost efectuată cu succes; la 9 luni de la intervenție, aceasta și-a crescut capacitatea la efort, și-a recăpătat abilitățile de auto-îngrijire, valorile glicemice s-au normalizat, iar sindromul de apnee în somn s-a îmbunătățit considerabil.
„Practic, și-a redobândit viața. Cel mai grav diabet zaharat pe care l-am văzut, cu cea mai mare hemoglobină glicozilată, de 14,37, a revenit la normal cu o operație și cu respectarea regulilor. Acest lucru s-a bazat pe faptul că intervenția a fost bine făcută și nu am avut complicații post-operatorii. Dar și din cauză că am avut o relație bună postoperator și că pacienta, sprijinită de întreaga familie, a respectat regulile și și-a schimbat complet comportamentul alimentar“, a explicat dr. Rubin Munteanu.
Marea majoritate a pacienților cu exces ponderal se întreabă dacă pot beneficia de chirurgia bariatrică; studiile de specialitate recomandă efectuarea intervenției de gastric sleeve pacienților diagnosticați cu:
Cheia succesului terapeutic constă, atât în efectuarea corectă a intervenției chirurgicale, cât și în schimbarea stilului de viață după operație; pregătirea preoperatorie a pacientului care urmează a fi supus unei intervenții de gastric sleeve este extrem de importantă deoarece este etapa în care acestuia i se explică toate regulile de care trebuie să țină cont după finalizarea operației. Un rol cheie în obținerea unor rezultate favorabile și susținute pe termen lung, pe lângă adoptarea unui stil de viață sănătos, îl are sprijinul și suportul oferit de membrii familiei.
„Materialele, expertiza, toate dotările spitalului și experiența echipei de la Memorial Băneasa îți oferă posibilitatea să faci această operație sigur, repede și bine. Chirurgia bariatrică are această capacitate de a-ți reseta viața în parametri normali, fără efecte secundare majore, dacă respecți niște reguli simple și naturale. Cu condiția să ții cont de ele și să nu te opui operației și felului în care te disciplinează. Pacienții îmi spun adesea că simt că s-au născut a doua oară“, a mai precizat dr. Rubin Munteanu.
Fii informat! Echipa editorială Memorial susține demersul de prevenție prin programe de educare, informare și conștientizare, la cele mai înalte stadarde de calitate a informației medicale.
Află primul despre reducerile și ofertele speciale.
Cere o programare rapidă sau solicită informații și te vom contacta în cel mai scurt timp