Sindromul de apnee în somn (SASO) este o afecţiune medicală extrem de periculoasă care se caracterizează prin episoade de oprire bruscă a respiraţiei apărute în timpul somnului pentru o durată de timp de minimum 10 secunde.
Acest fenomen apare în urma relaxării musculaturii de la nivelul căilor respiratorii care, în condiţii fiziologice, au rolul de a menţine permeabile căile aeriene.
În sindromul de apnee în somn, musculatura se relaxează și blochează parţial sau total căile respiratorii ceea ce presupune scăderea cantităţii de aer care pătrunde în plămâni sau chiar blocarea completă a aerului.
Sindromul de apnee în somn este o afecţiune frecvent întâlnită ce poate avea:
Există o serie de factori de risc care se asociază cu sindromul de apnee în somn:
De foarte multe ori pacienţii care suferă de sindromul de apnee în somn nu recunosc simptomele bolii (se întâmplă ca oprirea respiraţiei să fie semnalată de persoana care doarme împreună cu pacientul).
Simptomele cele mai frecvente în sindromul de apnee în somn sunt:
Pentru a stabili diagnosticul de sindrom de apnee în somn este nevoie de un consult de specialitate în cabinetul medicului de pneumologie sau ORL.
Stabilirea diagnosticului va începe cu anamneza (medicul va aduna informaţii referitoare la momentul și modalitatea de debut a simptomatologiei, boli asociate, stil de viaţă etc); examenul clinic permite măsurarea tensiunii arteriale, stabilirea greutăţii, înălţimii și circumferinţei gâtului, măsurarea nivelului de oxigen din sânge cu ajutorul pulsoximetrului.
Pentru a stabili diagnosticul de sindrom de apnee în somn medicul va aplica pacientului două chestionare specifice bolii: Chestionarul Epworth (stabilește gradul de somnolenţă diurnă) și Chestionarul STOP BANG (stabilește riscul de apnee în somn). Imagistic se pot explora căile aeriene cu ajutorul endoscopiei flexibile care permite obiectivarea patologiei nazale, faringiene sau laringiene.
Confirmarea diagnosticului de apnee în somn se realizează cu ajutorul poligrafiei ventilatorii nocturne.
Această investigaţie presupune urmărirea în somn, pe timpul nopţii, la domiciliu, pentru minimum 5 ore a: fluxului nazal, mișcărilor abdominale și toracice, saturaţiei în oxigen a sângelui și poziţiei corpului; acestea sunt posibile cu ajutorul unui aparat (poligraf) care înregistrează valorile obţinute și schiţează un traseu pe baza căruia medicul va stabili diagnosticul de sindromul de apnee în somn.
O altă modalitate de a diagnostica sindromul de apnee în somn este reprezentată de polisomnografie. Aceasta este o investigaţie nedureroasă, neinvazivă, efectuată strict sub supravegherea unui cadru medical. Spre deosebire de poligrafia respiratorie, polisomnografia obţine informaţii despre un număr mai mare de parametrii măsuraţi pe perioada somnului precum activitatea creierului (encefalogramă), activitatea mușchilor (electromiogramă), activitatea inimii (electrocardiogramă), poziţia corpului, fluxul oro-nazal, saturaţia sângelui în oxigen, mișcările toraco-abdominale.
Pacienţii care suferă de sindromul de apnee în somn sunt supuși unui număr mare de riscuri, precum:
Tratamentul sindromului de apnee în somn variază în funcţie de intensitatea simptomatologiei și gravitatea bolii. Pentru sindromul de apnee în somn ușor se recomandă reducerea greutăţii corporale, eliminarea alcoolului și a tutunului, adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Pentru sindromul de apnee în somn moderat sau sever se recomandă terapia CPAP, ce este considerată în prezent cea mai eficientă metodă de tratament.
Presupune administrarea continuă, pe timpul nopţii, printr-o canulă nazală sau oronazală a aerului cu presiune pozitivă, cu scopul de a menţine căile respiratorii superioare deschise și permeabile, în timpul somnului.
În cazul pacienţilor necomplianţi la terapia CPAP, o alternativă terapeutică ar fi terapia BiPAP, ce are un mecanism de acţiune similar cu terapia CPAP; diferenţa constă în faptul că aparatul BiPAP introduce în mască aer la o presiune mai mare în inspir și la o presiune mai mică în expir.
În situaţia în care un pacient nu tolerează aparatele care introduc permanent aer în căile respiratorii, există alternative terapeutice reprezentate de dispozitivele orale: atele mandibulare sau gutiere. Scopul acestora este de a menţine deschise căile aeriene prin metode fizice. Atelele mandibulare și gutierele sunt individualizate în funcţie de anatomia fiecărui pacient în parte, iar eficacitatea acestora este mai mică în comparaţie cu aparatele CPAP.
În situaţia în care sindromul de apnee în somn este cauzat de modificări structurale ale căilor respiratorii, care îngreunează respiraţia, se recomandă tratamentul chirurgical care are ca scop rezolvarea particularităţilor anatomice și a obstrucţiei nazale.
Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK564431/
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/sleep-apnea/symptoms-causes/syc-20377631
https://www.nhs.uk/conditions/sleep-apnoea/
Fii informat! Echipa editorială Memorial susține demersul de prevenție prin programe de educare, informare și conștientizare, la cele mai înalte stadarde de calitate a informației medicale.
Află primul despre reducerile și ofertele speciale.
Cere o programare rapidă sau solicită informații și te vom contacta în cel mai scurt timp