Cancerul endometrial este o boală oncologică manifestată printr-o multiplicare anormală a celulelor din endometru, mucoasa care căptușește interiorul uterului. Endometrul are un rol esențial în corpul femeii, de aceea, anomaliile sau schimbările la nivelul acestui țesut influențând atât ciclul menstrual, cât și capacitatea unei femei de a concepe.
Există diferite tipuri de cancer de endometru, fiecare cu specificul său. Cel mai frecvent tip este adenocarcinomul endometrioid, cu debut la nivelul celulelor glandulare ale endometrului. Alte tipuri mai rare includ cancerul seros și carcinosarcomul, asociate unor prognosticuri mai rezervate din cauza nivelului de agresivitate crescut.
Cancerul de endometru (endometrial): cauze
Cancerul de endometru are mai multe cauze posibile:
- dezechilibrele hormonale - un exces de estrogen, fără prezența progesteronului pentru a echilibra nivelul crescut al acestuia, poate cauza multiplicarea celulelor endometriale, crescând astfel riscul acestui tip de cancer;
- genetica - factorii genetici și istoricul familial au un rol important în dezvoltarea cancerului de endometru; pacientele cu anumite mutații genetice, cum ar fi cele asociate sindromulului Lynch (factor de risc și pentru cancerul de colon), sunt mai expuse la această boală; de asemenea, pacientele cu rude de gradul I diagnosticate deja cu acest tip cancer se confruntă cu același risc;
- alte boli și factori ai stilului de viață - obezitatea, diabetul, dieta nesănătoasă, lipsa sportului și terapiile de substituție hormonală pot crește riscul de cancer endometrial;
- vârsta - acest tip de cancer este mai frecvent la femeile aflate la postmenopauză;
- alți factori de risc - lipsa unei sarcini, prima menstruație la o vârstă fragedă, începerea menopauzei la o vârstă înaintată, ciclurile menstruale neregulate.
Simptome ale cancerului de endometru
Cancerul de endometru se manifestă de obicei prin simptome specifice care ar trebui să alerteze orice pacientă:
- sângerările vaginale anormale - pot include sângerări în afara ciclului menstrual, sângerări după menopauză sau fluxuri menstruale mai abundente decât în mod normal;
- senzația de durere - durerea în timpul actului sexual, durerea la nivelul pelvisului sau durerile abdominale neobișnuite pot fi semne ale cancerului de endometru; este important de menționat că acestea pot indica și alte afecțiuni (ex: endometrioza profundă); dacă persistă, este necesară consultarea de specialitate;
- alte simptomele specifice - oboseala neobișnuită, pierderea în greutate inexplicabilă, balonarea persistentă.
Persistența simptomelor ar trebui să fie un semnal de alarmă. Este importantă conștientizarea faptului că oricare dintre aceste manifestări ar trebui să încurajeze o vizită la medic. Ignorarea lor poate duce la o diagnosticare târzie a cancerului de endometru, ceea ce poate complica tratamentul și poate reduce șansele de supraviețuire.
Cancer endometrial: stabilirea diagnosticului
Diagnosticarea cancerului de endometru începe cu prezentarea și analiza simptomelor. Procesul continuă cu o serie de testări specifice, esențiale pentru diagnosticare și stadializare:
- examinarea pelvină - medicul va verifica uterul și ovarele pentru semne ale unei posibile anomalii;
- ecografia transvaginală - test de imagistică efectuat pe baza undelor sonore, pentru a crea o imagine clară a uterului;
- biopsia endometrială - implică prelevarea unei mici mostre de țesut de la nivelul endometrului pentru a fi examinată la microscop;
- histeroscopia - instrument de diagnosticare a cancerului endometrial ce implică introducerea unui tub subțire și luminat prin vagin, pentru a se examina interiorul uterului.
Factorii de risc joacă un rol important în diagnosticarea cancerului de endometru. Vârsta, factorii genetici, obezitatea și utilizarea terapiei de substituție hormonală pot toate crește probabilitatea de a dezvolta această afecțiune. Medicul va lua în considerare acești factori, atunci când evaluează simptomele și rezultatele testelor.
Stadializarea cancerului de endometru este esențială pentru planificarea tratamentului. Stadiul cancerului se referă la nivelul de răspândire a bolii în corp, către alte organe vitale. Această informație poate influența opțiunile de tratament disponibile, deoarece unele terapii pot fi mai eficiente în anumite stadii ale bolii decât în altele.
Opțiuni de tratament pentru cancerul endometrial
Tratamentul cancerului de endometru include mai multe opțiuni, în funcție de:
- stadiul bolii;
- vârsta pacientei;
- starea sa generală de sănătate;
- dorința de a avea copii în viitor
Cele mai comune tipuri de tratament pentru cancerul endometrial sunt:
- chirurgia - prima linie de tratament pentru cancerul de endometru; în funcție de evaluări, specialistul poate propune histerectomia totală (îndepărtarea întregului uter) sau histerectomia parțială (îndepărtarea unei părți a uterului); în unele cazuri, se poate efectua și o salpingo-ooforectomie (îndepărtarea ambelor ovare și a trompelor uterine);
- radioterapia - utilizarea razelor X pentru a distruge celulele canceroase; poate fi externă (razele X sunt direcționate din exterior către zona afectată), sau internă (sursa de radiații este plasată în interiorul corpului);
- chimioterapia - utilizarea de medicamente pentru a distruge celulele canceroase; poate fi administrată oral sau IV;
- terapia hormonală - administrarea medicației specifice pentru a bloca sau a încetini creșterea celulelor canceroase.
Efectele secundare ale tratamentului pentru cancerul de endometru variază în funcție de tipul de tratament și de starea generală de sănătate a pacientei. Acestea pot include:
- oboseală;
- greață și vărsături;
- căderea părului;
- episoade diareice;
- modificări ale libidoului.
După tratament, recuperarea poate fi una de durată. Pacientele supuse tratamentului specific pentru cancerul endometrial pot avea nevoie de reabilitare fizică și suport psihologic sau emoțional, oferit atât de specialiști, cât și de membri ai familiei sau alte persoane apropiate.
Cancerul de endometru: prevenție
Riscul de a dezvolta acest tip de cancer poate fi redus prin:
- adoptarea unui stil de viață sănătos - dieta bogată în fructe, legume și cereale integrale, combinată cu activitatea fizică regulată, contribuie la menținerea unei greutăți sănătoase, ceea ce reduce riscul de cancer endometrial; evitarea fumatului și reducerea consumului de alcool sunt la fel de importante pentru prevenirea acestei boli;
- controlul medical regulat - esențial detectarea precoce a cancerului de endometru; teste precum ecografia transvaginală sau biopsia endometrială pot fi utilizate pentru a monitoriza starea endometrului; testul Babeș-Papanicolau, efectuat regulat, poate identifica modificări celulare anormale, specifice debutului acestui tip de cancer;
- terapia cu progesteron, in cazul femeilor diagnosticate cu sindromul Lynch sau hiperplazie endometrială; acest hormon poate contribui la prevenirea creșterii anormale a celulelor endometriale;
- chirurgia preventivă (în anumite cazuri) - histerectomia profilactică poate fi o opțiune pentru femeile cu un risc foarte mare de a dezvolta cancer de endometru;
Cancerul de endometru este o afecțiune oncologică foarte complexă, asociată unei combinații variate de cauze și factori de risc. Simptomele sale pot fi subtile și ușor de trecut cu vederea, de aceea, diagnosticarea timpurie este esențială pentru garantarea un prognostic favorabil.
Acest articol de blog are un rol pur informativ si sub nicio formă nu trebuie să înlocuiască sfaturile medicului sau evaluarea ginecologică de specialitate. Dacă te confrunți cu manifestări posibil asociate acestei forme de cancer, te poți programa online pentru un consult ginecologic în cadrul Spitalului Memorial Băneasa!
BIBLIOGRAFIE:
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/endometrial-cancer
https://www.cancer.org/cancer/types/endometrial-cancer/about/what-is-endometrial-cancer.html
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/endometrial-cancer/symptoms-causes/syc-20352461
https://www.cancer.gov/types/uterine/patient/endometrial-treatment-pdq