Fractura de claviculă: cauze, simptome și opțiuni de tratament

Fractura de claviculă este o leziune frecventă ce poate afecta persoane de toate vârstele, cu un impact semnificativ asupra mobilității. Acest os lung în formă de „S" face legătura între stern și omoplat, jucând un rol important în stabilitatea umărului și în dinamica diferitelor mișcări pe care brațul le poate efectua. 

Deși este situată deasupra unor nervi și vase de sânge importante, complicațiile severe cauzate de fractura de claviculă sunt rare. În cele ce urmează, vom explora în detaliu cauzele comune ale acestei leziuni, manifestările sale specifice, modul în care se diagnostichează și opțiunile de tratament disponibile.

Fractura de claviculă: cauze și factori de risc

Fractura de claviculă este cauzată de un traumatism direct sau indirect asupra umărului. Fiind un os relativ subțire și expus, este vulnerabil la forțe externe, posibil asociate cu:

• accidentările sportive: sporturile de contact sau cele care implică un risc crescut de căzătură pot provoca fracturi de claviculă;
• căderile: căderile direct pe umăr sau pe o mână întinsă, în urma cărora forța impactului este transmisă de-a lungul brațului și a omoplatului către claviculă;
• accidentele de circulație: accidentele auto, de motocicletă sau de bicicletă, în urma cărora se produce un impact puternic asupra zonei umărului / pieptului, sunt o cauză semnificativă de fracturile de claviculă;
• leziuni la naștere: la nou-născuți, o fractură de claviculă poate apărea în timpul unei nașteri dificile, mai ales în cazul bebelușilor cu o greutate mare sau în cazul unor poziții neobișnuite la naștere;
• contracții musculare violente, cum ar fi cele din timpul crizelor epileptice severe, pot provoca în cazuri excepționale fracturarea claviculei.

Factori de risc pentru fractura de claviculă

• vârsta: copiii și adolescenții sunt mai predispuși la fracturi de claviculă, deoarece oasele lor nu sunt încă pe deplin consolidate; riscul scade după vârsta de 20 de ani și crește din nou la persoanele în vârstă, din cauza pierderii densității osoase (osteoporoză);
• practicarea unor sporturi cu risc ridicat de impact sau căzătură;
• istoric de fracturi anterioare: o claviculă deja afectată sau slab consolidată poate fi mai predispusă la o nouă fractură;
• activități ocupaționale riscante: construcții, livrări pe bicicletă, alpinism utilitar etc;
• deficiențe nutriționale: lipsa vitaminei D sau a calciului poate compromite rezistența osoasă;
• dezechilibre hormonale: afecțiuni care cauzează scăderea masei osoase (ex: hipertiroidism, hipogonadism etc.) pot crește vulnerabilitatea claviculei;
• tulburări neuromusculare sau de echilibru: bolile care afectează coordonarea și echilibrul (ex: Parkinson, scleroza multiplă) cresc riscul de căzături și, implicit, de fracturi.

Semne ale unei fracturi de claviculă

Această urgență medicală este de obicei ușor de recunoscut prin manifestările distincte. Intensitatea simptomelor asociate cu o fractură de claviculă poate varia în funcție de severitatea leziunii, dar, în general, persoanele afectate acuză:

Semne imediate 

• durere intensă și bruscă: este localizată direct la nivelul claviculei și se agravează semnificativ la orice mișcare a brațului sau a umărului; poate fi agravată chiar și de o respirație profundă;
• umăr lăsat sau căzut: din cauza pierderii suportului oferit de claviculă, umărul afectat poate părea mai lăsat decât cel fără probleme;
• imposibilitatea de a ridica brațul: încercarea de a ridica brațul deasupra nivelului umărului sau de a efectua mișcări ample va fi extrem de dureroasă și, în multe cazuri, imposibilă;
• senzație de contact „os pe os": la mișcarea umărului se poate simți o senzație nefirească, însoțită de zgomote specifice; pot avea legătură cu mișcarea diferitelor fragmente osoase, produse în urma facturii.

Semne vizibile și palpabile

• deformare vizibilă: zona claviculei poate prezenta o deformare clară, o protuberanță sau o denivelare, acolo osul este fracturat; în unele cazuri severe, fragmentele osoase pot fi chiar vizibile sub piele;
• umflătură și vânătăi: aproape imediat după producerea traumatismului, zona afectată va începe să se umfle din cauza inflamației și a sângerărilor interne; ulterior, pot apărea și echimoze;
• sensibilitate la atingere: zona afectată de fractură va fi deosebit de dureroasă la cea mai mică atingere sau presiune;
• spasme musculare: mușchii din jurul claviculei și ai umărului pot intra în spasm ca răspuns la durere și la instabilitatea osoasă.

Alte semne

• amorțeală sau furnicături: deși mai puțin frecvente, apar dacă fractura afectează nervii din apropiere; acest lucru necesită și un consult neurologic amănunțit, pentru a se putea stabili cu exactitate impactul traumatismului;
• piele întinsă: în cazuri rare, un fragment osos ascuțit poate împinge pielea, făcând-o să pară întinsă sau chiar perforând-o (fractură deschisă), ceea ce crește riscul de infecție.

Diagnosticarea unei fracturi de claviculă

Stabilirea diagnosticului este bazată pe o combinație de evaluări clinică și teste de imagistică medicală. Este crucial să se solicite asistență medicală imediată dacă se suspectează o fractură. Iată etapele procesului de diagnosticare:

Anamneza 

• un medic specialist al departamentului Ortopedie-traumatologie va începe consultația prin adresarea unor întrebări despre cum s-a produs leziunea;
• de asemenea, va dori să afle mai multe despre simptomele resimțite: durere, unde este localizată, cum a evoluat, dacă există amorțeală sau furnicături;
• există posibilitatea de a adresa întrebări și despre orice afecțiune medicală preexistentă.

Examinarea clinică

• specialistul va examina vizual zona umărului și a claviculei;
• va căuta semne evidente ale deformării, umflături, vânătăi sau o poziție nefirească a umărului (de exemplu, umărul căzut);
• va palpa ușor de-a lungul claviculei pentru a identifica locul exact al durerii maxime, prezența crepitațiilor;
• va testa capacitatea pacientului de a mișca brațul și umărul, observând limitările și durerea asociate;
• va verifica pulsul la încheietura mâinii și la nivelul degetelor, precum și sensibilitatea sau forța musculară în braț și mână, pentru a se asigura că nu există leziuni ale nervilor sau vaselor de sânge importante, situate în apropierea claviculei.

Investigații imagistice

• radiografie: metoda standard și cea mai frecvent utilizată pentru a confirma diagnosticul de fractură de claviculă; o radiografie digitală, realizată în proiecții specifice (de obicei antero-posterioară), este de obicei suficientă pentru a vizualiza fractura, localizarea exactă, tipul (simplă, cominutivă, deplasată sau nu) și gradul de deplasare a fragmentelor osoase;
• tomografia computerizată (CT): în cazuri mai complexe, medicul poate recomanda o tomografie computerizată; oferă imagini 3D mult mai detaliate ale osului și structurilor înconjurătoare; un CT este deosebit de util dacă:
  • fractura este complexă sau cominutivă (mai multe fragmente de os produse);
  • fractura se produce în proximitatea articulațiilor (articulația acromio-claviculară sau sterno-claviculară);
  • există suspiciuni de leziuni asociate ale vaselor de sânge, nervilor sau plămânului.
• ecografie: deși mai puțin folosită pentru diagnosticarea inițială a fracturilor osoase, ecografia poate fi utilă în anumite situații, în special la copii mici, pentru a evalua integritatea periostului (membrana care acoperă osul) sau pentru a detecta hematomul asociat;
• arteriografie: investigație specializată, ce utilizează raze X și o substanță de contrast pentru a vizualiza interiorul arterelor; este rezervată cazurilor rare în care există suspiciuni de leziuni vasculare majore.

Fractura de claviculă: opțiuni de tratament 

Tratamentul fracturii de claviculă depinde în mare măsură de tipul și severitatea sa, vârsta pacientului și stilul său de viață. Majoritatea fracturilor de claviculă se vindecă bine fără intervenție chirurgicală (tratament conservator), dar în anumite situații, operația este necesară.

Tratament conservator (non-chirurgical)

Reprezintă abordarea preferată pentru majoritatea fracturilor de claviculă, mai ales a celor fără deplasare semnificativă. Obiectivele principale sunt imobilizarea osului pentru a permite vindecarea, controlul durerii și prevenirea rigidității umărului.

• imobilizare:
  • bandaj de susținere a brațului: cel mai frecvent utilizat, un bandaj susține brațul și limitează mișcările umărului, permițând claviculei să se vindece; este de obicei purtat timp de 4-6 săptămâni la adulți și 2-3 săptămâni la copii;
  • bandaj în „8" (Watson-Jones): acest tip de bandaj, ce acoperă ambii umeri și se încrucișează la nivelul spatelui, are rolul de a trage umerii înapoi pentru a alinia fragmentele fracturate; eficacitatea sa este, însă, disputată de unii medici, deoarece poate fi incomod și nu întotdeauna asigură o aliniere optimă;
  • orteza de claviculă: există orteze special concepute pentru abordarea acestui tip de fractură, care pot oferi un suport similar cu bandajele.
• medicație:
  • analgezice: pentru a controla durerea, medicul poate recomanda medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) eliberate fără prescripție medicală sau, în cazuri de durere mai severă, analgezice mai puternice, eliberate pe bază de rețetă;
  • gheață: aplicarea compreselor reci (gheață învelită într-un prosop) pe zona afectată ajută la reducerea durerii și a umflăturii, mai ales în primele zile după traumatism;
• odihnă: evitarea activităților care solicită umărul și brațul afectat este esențială pentru a permite osului să se vindece;
• monitorizare: medicul va solicita radiografii periodice pentru a monitoriza progresul vindecării fracturii și formarea calusului osos.

2. Tratamentul chirurgical

Intervenția chirurgicală este luată în considerare în următoarele situații:

• fracturi cu deplasare semnificativă: când fragmentele osoase sunt deplasate la o distanță mare (mai mare de 2 cm) sau sunt angulate, împiedicând o vindecare corectă și o funcționalitate optimă a umărului.
• fracturi deschise: când fragmentele osoase au perforat pielea, existând un risc ridicat de infecție;
• leziuni neurovasculare asociate: dacă fractura a afectat nervii sau vasele de sânge importante din apropiere; 
• fracturi cominutive: când osul este rupt în mai multe fragmente;
• fracturi care nu se vindecă (pseudartroză): dacă osul nu s-a sudat după o perioadă de tratament conservator;
• fracturi care interesează articulațiile (acromio-claviculară sau sterno-claviculară): pot necesita o abordare chirurgicală specifică.

Tehnici chirurgicale:

• reducere deschisă și fixare internă (ORIF): chirurgul face o incizie pentru a expune clavicula, realiniază fragmentele osoase și le fixează cu ajutorul unor plăci metalice și șuruburi; aceste implanturi pot fi lăsate permanent sau îndepărtate ulterior, după vindecarea completă a osului, mai ales dacă provoacă disconfort;
• alte tehnici: în funcție de specificul fracturii, pot fi folosite și alte metode, cum ar fi utilizarea unor implanturi speciale pentru stabilizarea articulației acromio-claviculare.

Avantajele intervenției chirurgicale:

• realiniere anatomică mai bună a fracturii;
• recuperare funcțională mai rapidă a umărului și brațului (mobilizare precoce);
• reducerea riscului de consolidare vicioasă.

Riscuri ale intervenției chirurgicale:

• infecție;
• leziuni nervoase sau vasculare;
• pseudartroză sau întârzierea consolidării;
• nevoia unei noi intervenție chirugicale pentru tijelor și suruburilor;
• cicatrizare inestetică.

3. Recuperare medicală

Indiferent de tipul de tratament (conservator sau chirurgical), recuperarea medicală joacă un rol crucial în restabilirea completă a funcției umărului și brațului.

• faza inițială (după imobilizare / operație):
  • exerciții de pendulare: mișcări blânde ale brațului, lăsându-l să atârne liber;
  • exerciții pentru mână și cot: pentru a preveni rigiditatea în articulațiile neafectate;
  • gheață și analgezice: pentru controlul durerii și inflamației.
• faza intermediară (după ce durerea scade și începe consolidarea):
  • exerciții de mobilitate pasivă și asistată: realizate cu ajutorul terapeutului sau cu celălalt braț;
  • exerciții izometrice: contracții musculare fără mișcarea articulației, pentru a menține tonusul muscular.
• faza avansată (după consolidarea completă):
  • exerciții de întărire: progresiv, cu benzi elastice, greutăți ușoare, pentru a reface forța musculară a umărului și a brațului;
  • exerciții de stabilitate: pentru a îmbunătăți controlul motor al umărului;
  • exerciții specifice sportului / activității: pentru a asigura o revenire sigură la activitățile obișnuite.

Durata totală a vindecării și recuperării poate varia de la 6-8 săptămâni la copii, până la 3-4 luni sau chiar mai mult la adulți, în funcție de complexitatea fracturii și de aderența la programul de recuperare. Decizia privind tratamentul optim este luată de medicul ortoped, în urma unei evaluări atente a fiecărui caz individual.

Respectarea indicațiilor medicale și a programului de recuperare este esențială pentru un rezultat cât mai bun și pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung. DISCLAIMER: Articolul de față are un rol pur informativ. De aceea, nu trebuie să înlocuiască sub nicio formă sfatul avizat al medicului specialist. 

BIBLIOGRAFIE

https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases--conditions/clavicle-fracture-broken-collarbone/

https://www.orthobullets.com/trauma/1011/clavicle-fractures--midshaft

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/clavicle-fractures

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16874-broken-collarbone-clavicle-fracture