Hernia inghinală - tot ce trebuie să știi

Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale întâlnite, apărând atunci când o porțiune din conținutul abdominal – de obicei intestinul sau o parte din epiploon (țesut gras) – alunecă printr-un punct slăbit din peretele abdominal inferior, mai exact prin canalul inghinal.

Această patologie reprezintă aproximativ 75% din toate herniile abdominale și afectează cu precădere bărbații. Deși este o problemă comună, o înțelegere corectă a anatomiei implicate, a cauzelor care o favorizează și a opțiunilor de tratament este esențială pentru prevenirea complicațiilor și alegerea unei intervenții eficiente.

Anatomia regiunii inghinale

Regiunea inghinală este o zonă delicată a abdomenului inferior, unde structuri importante traversează peretele abdominal. Canalul inghinal este un tunel oblic care permite trecerea cordonului spermatic la bărbați și a ligamentului rotund la femei.

 Acest canal este închis de structuri musculare și fasciale – ligamentul inghinal la bază, mușchii oblic intern și transvers abdominal deasupra, iar în față și spate se află aponevroza mușchiului oblic extern, respectiv fascia transversalis. Atunci când aceste structuri se slăbesc sau sunt supuse unei presiuni constante, se poate forma o hernie.

Cât de des apare și cine este mai afectat?

Hernia inghinală este mult mai frecventă la bărbați – aproximativ 1 din 4 va dezvolta o astfel de hernie pe parcursul vieții, comparativ cu doar 3% dintre femei. Riscul crește odată cu înaintarea în vârstă, pe măsură ce țesuturile își pierd din elasticitate.

Alte cauze frecvente includ: tusea cronică (cum se întâlnește la fumători sau pacienți cu BPOC), constipația cronică, ridicarea frecventă de greutăți sau intervenții chirurgicale anterioare în regiunea abdominală.

Tipuri de hernie inghinală

Există două forme principale de hernie inghinală:

• Hernia inghinală indirectă - apare când intestinul pătrunde prin inelul inghinal profund, o deschidere naturală care rămâne uneori deschisă din copilărie. Este cea mai frecventă formă și poate apărea la orice vârstă.
• Hernia inghinală directă - se dezvoltă mai ales la adulții mai în vârstă, ca urmare a unei slăbiciuni dobândite în zona cunoscută sub numele de triunghiul Hesselbach, în peretele posterior al canalului inghinal.

Factori de risc

Mai mulți factori pot contribui la apariția unei hernii inghinale, printre care:

• Sexul masculin, prin anatomia specifică;
• Vârsta înaintată, care reduce rezistența țesuturilor;
• Istoricul familial, care sugerează o predispoziție genetică;
• Boli cronice, cum ar fi BPOC, ascita sau constipația;
• Activități fizice intense – muncă grea, sport de performanță sau eforturi frecvente.

Cum se manifestă?

Simptomele variază de la pacient la pacient. Unii pot observa o umflătură în zona inghinală, mai evidentă în ortostatism sau la efort. Alții pot descrie o senzație de greutate, tensiune sau durere sâcâitoare, mai ales când stau mult în picioare sau ridică obiecte grele.

În cazuri grave, hernia se poate încarcera (adică nu mai poate fi împinsă înapoi în abdomen) sau strangula, când alimentarea cu sânge a intestinului este compromisă. Aceste situații sunt urgente și necesită intervenție chirurgicală imediată.

Cum se pune diagnosticul?

În cele mai multe cazuri, examinarea fizică este suficientă pentru a diagnostica o hernie inghinală. Medicul va palpa zona afectată în timp ce pacientul tușește sau se încordează ușor.

În cazurile în care diagnosticul nu este clar sau există suspiciuni de complicații, se pot folosi și metode imagistice:

• Ecografia abdominală - utilă mai ales la pacienții slabi sau în cazul diferențierii de alte formațiuni inghinale;
• Tomografia computerizată (CT) - oferă detalii precise despre dimensiune și conținutul herniei;
• RMN-ul - util în cazuri speciale, pentru diferențierea de tumori sau anomalii ale țesuturilor moi.

Care sunt opțiunile de tratament?

Tratamentul conservator

La pacienții fără simptome sau cu risc chirurgical ridicat (vârstnici, cu afecțiuni cronice severe), medicul poate recomanda monitorizarea atentă. Totuși, acest lucru nu elimină complet riscul de complicații, iar hernia nu se „vindecă” singură.

Tratamentul chirurgical

Intervenția chirurgicală rămâne singura soluție curativă. Se poate realiza prin:

• Abord deschis: se face o incizie clasică în zona herniei:
  • Tehnica Lichtenstein - cea mai utilizată, cu plasare de plasă sintetică pentru a întări peretele abdominal;
  • Tehnica Shouldice - fără utilizarea plasei, preferată uneori la pacienții tineri sau în cazuri selecționate.
• Abord laparoscopic: minim invaziv, cu beneficii precum durere postoperatorie mai mică, recuperare rapidă și cicatrici minime:
  • TAPP (Transabdominal Preperitoneal) - acces prin cavitatea abdominală;
  • TEP (Total Extraperitoneal) - fără a pătrunde în cavitatea peritoneală.
• Chirurgia asistată robotic - o tehnică modernă, utilă mai ales în cazurile complexe sau în recidive, oferind o precizie crescută.

Ce complicații pot apărea?

Chiar dacă majoritatea intervențiilor decurg fără probleme, pot apărea unele complicații:

• Recurența herniei, mai ales dacă peretele abdominal nu s-a întărit corespunzător;
• Durere cronică postoperatorie, afectează un procent mic de pacienți, poate necesita tratament specific;
• Infecții locale, în special dacă s-a folosit o plasă;
• Serom sau hematom, adică acumulări de lichid sau sânge sub piele, care de obicei se resorb de la sine.

Bibliografie

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513332/?utm_source=chatgpt.com

https://academic.oup.com/bjsopen/article/7/5/zrad080/7325871

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC11818799/

https://europeanherniasociety.eu/wp-content/uploads/2023/04/Groin_ENG_cov13178_ehs_groin_hernia_management_a5_en_10_lr_1.pdf

https://ales.amegroups.org/article/view/9928/html