Ruptura de tendon ahilean: opţiuni de tratament & recuperare

Ruptura de tendon

Ruptura de tendon ahilean este o afecţiune ortopedică caracterizată prin lezarea tendonului ahilean, ce apare cel mai frecvent la bărbaţii activi din punct de vedere fizic.

Ruptura de tendon ahilean presupune o discontinuitate la nivelul tendonului localizat în spatele piciorului; în timpul contracţiilor bruște sau a activităţilor sportive, tendonul ahilean poate fi lezat, situaţie în care pacientul va resimţi o durere puternică în zona posterioară a gleznei.

Tendonul ahilean este alcătuit din ţesut fibros, rezistent, cu ajutorul căruia mușchii gambei (mușchiul solear și mușchii gastrocnemieni) se inseră la nivelul călcâiului. În momentul în care mușchii se contractă, determină tracţiune la nivelul tendonului. Dacă contracţia este brutală, mișcarea violentă va rupe tendonul ahilean. 

Ruptura tendonului ahilean este de două tipuri:

• totală: tendonul este rupt complet; este cel mai frecvent tip de ruptură; pacientul nu mai poate executa flexia plantară;
• parţială: tendonul rămâne integru dar apar rupturi de benzi fibroase din tendon;

Cauze 

Cel mai frecvent ruptura de tendon ahilean apare în condiţii traumatice, de suprasolicitare mecanică a musculaturii gambei și implicit a tendonului:

• împingere de intensitate crescută în membrul inferior;
• în timpul unor activităţi sportive care presupun sărituri sau sprint;
• alunecări pe picior;
• căzături de la înălţime;
• sporturi care suprasolicită membrele inferioare: fotbal, tenis, dans, baschet etc.

Ruptura de tendon ahilean se mai poate produce în momentul în care există o fragilitate crescută la nivelul tendonului cauzată de:

• inflamaţia tendonului ahilean;
• boli reumatologice: artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, guta;
• boli metabolice: diabetul zaharat;
• consumul de steroizi;
• boli cronice: leucemii, insuficienţă renală cronică;
• antibiotice: cele din clasa fluorochinolonelor.

Simptome

Simptomatologia variază ca intensitate în funcţie de tipul de ruptură.

Dacă ruptura ahileană este completă pacientul va resimţi simptome de intensitate foarte puternică, în timp ce în cazurile în care ruptura este parţială intensitatea simptomelor este mai mică.

Pacienţii se confruntă cu:

• durere deasupra călcâiului; apare brusc, este intensă și este însoţită de un zgomot caracteristic, de trosnitură sau pocnitură;
• imposibilitatea de a sta pe vârfuri;
• imposibilitatea de a efectua flexia piciorului;
• dificultate la mers;
• tumefacţie la nivelul călcâiului și echimoze;
• la palparea locală se poate sesiza discontinuitate la nivelul tendonului ahilean.

Diagnostic 

Pentru a stabili diagnosticul de ruptură de tendon ahilean este nevoie de un consult la medicul ortoped. După o anamneză amănunţită și o examinare locală atentă, este necesar să se efectueze investigaţii imagistice, pentru a stabili cu certitudine diagnosticul afecţiunii.

Radiografia de gleznă este utilă pentru a exclude alte leziuni asociate. De asemenea, ecografia este folositoare, deoarece cu ajutorul acesteia se caracterizează ruptura de tendon ahilean (totală sau parţială).

RMN-ul este indicat în anumite cazuri în care pacientul se confruntă cu rupturi repetate ale tendonului ahilean. Cu ajutorul acestor investigaţii imagistice se stabilește diagnosticul cert de boală.

Tratament ruptura de tendon ahilean

Pacienţii diagnosticaţi cu ruptură de tendon ahilean au două variante terapeutice: terapia conservatoare și terapia chirurgicală.

În alegerea tratamentului, medicul trebuie să ţină cont de vârsta pacientului, de tipul de ruptură (totală sau parţială), de stilul de viaţă al pacientului, de bolile asociate. Cel mai frecvent ruptura parţială de tendon ahilean este abordată prin tratament conservator, în timp ce pentru ruptura completă de tendon ahilean este indicată intervenţia chirurgicală.

Tratamentul nechirurgical: presupune repaus la pat, aplicarea locală de comprese cu gheaţă, utilizare unor orteze ca măsură de protecţie și imobilizarea gleznei până la vindecarea completă a tendonului (aproximativ 6 săptămâni), practicarea unor exerciţii de kinetoterapie sub atenta supraveghere a unui kinetoterapeut cu experienţă în domeniu, efectuarea unor programe de fizioterapie.

Exerciţiile de gimnastică medicală au un rol foarte important deoarece previn apariţia atrofiei musculare cauzate de imobilizare, reduc durerea, redau mobilitatea articulaţiei și scad riscul de apariţie al leziunilor ulterioare.

Medicamentele antiinflamatoare se pot recomanda pentru a reduce durerea.

Operatie ruptura de tendon ahilean

Tratamentul chirurgical: presupune sutura tendonului ahilean prin tehnici diverse, minim-invazive sau clasice; varianta de tratament chirurgical este recomandată în situaţia în care tendonul a suferit o ruptură completă, pacientul practică un sport cu regularitate sau are o viaţă activă din punct de vedere fizic; de asemenea, tratamentul chirurgical este varianta de rezervă pentru cazurile în care tratamentul conservator nu a dat rezultate.

Intervenţia chirurgicală are un risc mai mic de recidivă comparativ cu tratamentul conservator, ceea ce înseamnă că un pacient care a prezentat o ruptură de tendon ahilean va avea șanse foarte mici ca evenimentul să se repete, comparativ cu un pacient care s-a tratat conservator. Reluarea activităţii fizice este mult mai rapidă în cazul tratamentului chirurgical comparativ cu tratamentul conservator, acest aspect reprezentând un alt avantaj al intervenţiei chirurgicale.  

Intervenţia chirurgicală nu este lipsită de riscuri; pot apărea infecţii postoperatorii sau lezări nervoase. Pentru a evita aceste complicaţii este important ca operaţia să fie realizată de un chirurg ortoped cu experienţă vastă în domeniu.

Recuperare ruptura de tendon ahilean

După intervenţia chirurgicală pacientul va trebui să efectueze un program de recuperare medicală care este foarte important în astfel de cazuri; exerciţiile de gimnastică medicală au ca scop combaterea durerii, redarea stabilităţii la nivelul gleznei, recuperarea mobilităţii si a amplitudinii mișcărilor, previne atrofia musculaturii, crește forţa musculară și restabilește echilibrul postural.

Perioada de recuperare este cuprinsă între 4-6 luni pentru o vindecare completă a tendonului afectat. Este indicat a se întocmi planuri individualizate de recuperare medicală, ţinând cont de particularităţile fiecărui pacient în parte.

Programul de recuperare medicală cuprinde mai multe perioade:

1. Prima perioadă (primele 3 săptămâni): se va imobiliza glezna, se aplică gheaţă la nivel local, sprijinul pe picior este interzis, pacientul se poate deplasa cu cârje, se pot mobiliza articulaţiile libere, se pot efectua proceduri de electroterapie;
2. A doua perioadă (săptămânile 4–8): se pot efectua exerciţii de flexie și extensie a gleznei sub atenta supraveghere a kinetoterapeutului, piciorul este imobilizat în continuare;
3. A treia perioadă (între 2 și 3 luni): pacientul se poate deplasa fără sprijin, se efectuează mișcări pentru a căpăta amplitudine articulară maximă;
4. A patra perioadă (după 3 luni): la planul de exerciţii se poate adăuga ridicarea pe vârfuri;
5. A cincea perioadă (după 6 luni): se poate relua ușor sportul.

Bibliografie:

https://www.bupa.co.uk/health-information/muscles-bones-joints/achilles-tendon-rupture

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/achilles-tendon-rupture/symptoms-causes/syc-20353234

https://www.orthobullets.com/foot-and-ankle/7021/achilles-tendon-rupture