Ruptura de menisc: cauze, simptome, diagnosticare și opțiuni de tratament

Ruptura de menisc este o leziune frecventă a genunchiului, produsă din cauze variate: traume suferite la acest nivel, mișcări bruște de răsucire în timpul unui anumit tip de efort fizic, uzura treptată asociată cu înaintarea în vârstă etc. Pacienții cu dureri acute de genunchi se pot confrunta cu o posibilă ruptură de menisc.

Acest articol prezintă modul în care diferiții factori care pot cauza producerea acestei leziuni, semnele și simptomele specifice, metodele utilizate de profesioniștii pentru a diagnostica ruptura de menisc, opțiunile de tratament disponibile și modalitățile prin care se poate reduce semnificativ producerea acestei probleme de sănătate. 

Care sunt cauzele rupturii de menisc?

Ruptura de menisc este adesea rezultatul unei combinații de factori legați de activitățile pacientului, vârsta acestuia și particularitățile anatomice ale genunchiului. În general, cauzele pot fi clasificate în două categorii principale: leziuni traumatice acute și degenerarea treptată.

Leziunile traumatice acute sunt adesea asociate cu activități sportive sau accidente care implică mișcări bruște și forțate ale genunchiului:

• răsucirea sau pivotarea bruscă a genunchiului: una dintre cele mai frecvente cauze, mai ales atunci când piciorul este fixat pe sol; sporturi precum fotbalul, baschetul sau tenisul prezintă un risc ridicat;
• flexia sau extensia forțată a genunchiului: un impact direct sau o mișcare necontrolată dincolo de limitele normale ale articulației pot leza meniscul;
• traumatisme directe la nivelul genunchiului: o lovitură puternică, produsă, de exemplu, în timpul unui contact sportiv sau al unei căzături, poate provoca o ruptură de menisc;
• ridicarea unor greutăți mari cu genunchiul flexat și răsucit: această combinație de forțe poate pune o presiune semnificativă pe meniscuri.

Pe de altă parte, degenerarea treptată a meniscului apare odată cu înaintarea în vârstă. Pe măsură ce organismul îmbătrânește, meniscurile își pierd din elasticitate, devenind mai fragile și mai susceptibile la rupturi, chiar și în urma unor activități aparent banale: ridicatul de pe scaun, urcatul scărilor sau mersul pe jos.

Factori de risc pentru ruptura de menisc

• practicarea sporturilor de contact;
• vârsta înaintată;
• forță musculară inadecvată în zona genunchiului;
• aliniamentul anormal al genunchiului;
• leziuni ortopedice anterioare, suferite la nivelul genunchiului.

Ruptura de menisc: simptome generale și specifice

Simptomele unei rupturi de menisc pot varia considerabil în funcție de severitatea, tipul și localizarea rupturii, precum și de prezența altor leziuni la nivelul genunchiului. Imediat după o leziune acută, este posibil să apară:

• durere localizată pe partea laterală sau medială a genunchiului; se poate intensifica la mișcare, în special la răsucire sau la aplicarea de presiune pe zona afectată;
• o pocnitură observabilă (tactil si acustic) la momentul producerii acestui tip de leziune;
• edem - genunchiul poate începe să se umfle în primele ore sau zile după leziune, ca răspuns la inflamație;
• rigiditate - genunchiul poate deveni rigid, limitând amplitudinea mișcărilor articulare.

Pe măsură ce timpul trece, pot apărea simptome specifice rupturii de menisc:

• blocajul genunchiului - fragmentul rupt de menisc se poate deplasa în interiorul articulației, blocând temporar extensia sau flexia completă a genunchiului;
• senzația de instabilitate - genunchiul pare că cedează sau că nu este stabil, în special, în timpul mersului sau la schimbări de direcție;
• durere recurentă - chiar dacă durerea inițială se ameliorează, poate reveni în cazul anumitor activități sau după perioade de repaus.

Cum se pune diagnosticul de ruptura de menisc?

Diagnosticarea unei rupturi de menisc implică o abordare complexă, care combină evaluarea istoricului medical al pacientului, examinarea fizică amănunțită și, adesea, efectuarea unor investigații imagistice, pentru a se confirma leziunea și a se exclude alte afecțiuni:

Anamneza

Specialistul va începe prin a colecta informații detaliate despre:

• modul în care s-a produs leziunea;
• simptomele resimțite;
• evoluția acestora;
• istoricul leziunilor ortopedice. 

Examinarea fizică

Se vor efectua o serie de manevre clinice concepute pentru a pune presiune sau a mișca meniscurile, provocând durere sau alte simptome cauzate de o posibilă ruptură. Cel mai cunoscut dintre aceste teste este testul McMurray. Un rezultat pozitiv sugerează o posibilă leziune meniscală. De asemenea, se vor analiza în detaliu:

• semne de umflătură, vânătăi sau deformări;
• zone sensibile ale articulației, în special, linia articulară, la nivelul căreia se află meniscurile;
• amplitudinea de mișcare (capacitatea de a îndoi / îndrepta genunchiul);
• stabilitatea genunchiului, pentru a se exclude leziuni ligamentare asociate, care pot avea simptome similare.

Investigații Imagistice

Deși evaluarea istoricului medical și efectuarea unei examinări fizice pot ridica suspiciunea unei rupturi de menisc, testele de imagistică medicală sunt adesea necesare pentru a confirma diagnosticul și a vizualiza localizarea / extinderea rupturii.

• radiografie: utilă pentru a exclude alte cauze ale durerii de genunchi, cum ar fi fracturile sau artroza;
• IRM: sunt utilizate câmpuri magnetice și unde radio pentru a crea imagini detaliate ale țesuturilor moi din interiorul genunchiului, inclusiv meniscurile, ligamentele și cartilajul articular; are o acuratețe foarte ridicată în identificarea rupturilor de menisc, localizarea lor și evaluarea severității;
• ecografie: poate fi utilă în anumite cazuri, în special pentru a identifica chisturi meniscale asociate sau pentru evaluarea leziunilor superficiale.

Cum se poate trata ruptura de menisc? 

Tratamentul variază semnificativ în funcție de severitatea, tipul și localizarea rupturii, vârsta și ocupația pacientului, precum și de prezența altor leziuni la nivelul genunchiului. În general, opțiunile de tratament pot fi clasificate în două categorii principale: tratamentul conservator (non-chirurgical) și tratamentul chirurgical.

Tratament conservator pentru ruptura de menisc

Această abordare este adesea recomandată pentru rupturi minore, rupturi stabile (care nu provoacă blocaje sau instabilitate semnificativă) sau pentru pacienți mai puțin activi / cu alte probleme de sănătate, care ar putea contraindica intervenția chirurgicală. Tratamentul conservator include:

• evitarea activităților care agravează durerea și solicită genunchiul;
• aplicarea de gheață pe genunchi timp de 15-20 de minute, de mai multe ori pe zi, pentru a reduce durerea și inflamația;
• utilizarea unui bandaj elastic pentru a reduce umflătura;
• menținerea genunchiului ridicat deasupra nivelului inimii pentru a ajuta la reducerea edemului;
• administrarea de analgezice fără prescripție medicală, ce pot ajuta la ameliorarea durerii și inflamației; în unele cazuri, medicul poate prescrie analgezice mai puternice sau injecții pe bază de corticosteroizi, pentru a reduce inflamația locală;
• fizioterapie: un program de recuperare este crucial pentru a restabili forța musculară, stabilitatea, flexibilitatea și amplitudinea de mișcare; exercițiile pot avea ca scop întărirea mușchilor din jurul genunchiului (cvadriceps, ischiogambieri, gambe);
• utilizarea de orteze: în unele cazuri, o genunchieră poate oferi suport și stabilitate suplimentară genunchiului în timpul activităților.

Tratament chirurgical pentru ruptura de menisc

Intervenția chirurgicală poate fi recomandată în următoarele situații:

• rupturi semnificative;
• blocajul persistent al genunchiului;
• instabilitatea recurentă a genunchiului;
• eșecul tratamentului conservator;
• rupturi de menisc la sportivii de performanță.

Cea mai frecventă procedură chirurgicală pentru ruptura de menisc este artroscopia de genunchi. Această intervenție minim invazivă implică introducerea unui artroscop (un tub subțire cu o cameră video) și a unor instrumente chirurgicale mici prin incizii mici în jurul genunchiului. Sub ghidaj video, chirurgul ortoped poate:

• îndepărta doar porțiunea ruptă a meniscului; aceasta este și cea mai frecventă procedură, având ca scop ameliorarea simptomelor prin eliminarea fragmentului instabil care provoacă durere și blocaje;
• suturara ruptura meniscală; această opțiune este preferată atunci când ruptura este de un anumit tip și localizare (de obicei în zona vascularizată a meniscului, care are o capacitate mai bună de vindecare) și mai ales la pacienții mai tineri; repararea meniscului are ca scop conservarea funcției sale, dar necesită o perioadă de recuperare mai lungă și nu este întotdeauna posibilă.

Ruptura de menisc este o leziune frecventă a genunchiului, produsă din cauze variate, de la traumatisme sportive acute până la degenerarea treptată asociată cu vârsta. Recunoașterea simptomelor și stabilirea corectă a unui diagnostic sunt esențiale pentru a iniția un plan de tratament adecvat.

Opțiunile terapeutice variază de la abordări conservatoare, axate pe odihnă, gheață, compresie, elevație și fizioterapie, până la intervenții chirurgicale artroscopice. Alegerea tratamentului optim depinde de o serie de factori individuali, iar o colaborare strânsă între pacient, medic și fizioterapeut este crucială pentru o recuperare reușită.

DISCLAIMER: Articolul de fata are un rol pur informativ si nu trebuie sa inlocuiasca sfatul avizat al medicului specialist. Prezinti simptome asociate unei posibile rupturi de menisc. Programează-te online pentru o consultație ortopedică detaliată în cadrul spitalului Memorial România!

BIBLIOGRAFIE: 

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/torn-meniscus

https://www.webmd.com/pain-management/knee-pain/meniscus-tear-injury

https://orthoinfo.aaos.org/en/diseases--conditions/meniscus-tears/

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17219-torn-meniscus