Fracturi osoase: tipuri, simptome, diagnostic, tratament

Ce sunt fracturile?

Fracturile osoase reprezinta o intrerupere a continuitatii osoase, cu alte cuvinte rupturi ale unui os, care pot fi partiale sau totale.

Acestea sunt insotite de dureri acute (imediate) intense si de pierderea functionalitatii membrului respectiv, necesitand o perioada de recuperare mai lunga ce include imobilizare (de obicei intre trei si opt saptamani), urmata de kinetoterapie.

In unele cazuri, poate fi necesar un tratament chirurgical pentru repozitionarea corespunzatoare a fragmentelor osoase, in special in cazul fracturilor cu deplasare sau a celor ce implica o articulatie.

Traumele fizice (accidentele, caderile), suprasolicitarea si afectiunile osoase precum osteoporoza sunt cele mai comune cauze ale fracturilor.

De asemenea, pe masura ce o persoana imbatraneste, oasele devin, in general, mai fragile, ceea ce creste riscul de fractura.

Tipuri de fracturi

Exista mai multe tipuri de fracturi, fiecare avand caracteristici diferite:

• Fractura in lemn verde: specifica copiilor, este o leziune incompleta, cu o evolutie favorabila si o capacitate mare de vindecare.
• Fractura de stres: intalnita frecvent la sportivii de performanta, apare prin repetarea unor miscari ce provoaca mici traume asupra osului, care duc la alterarea acestuia in timp.
• Fractura prin compresie: intalnita mai des la nivelul vertebrelor, aceasta apare din cauza strivirii osului si este mai frecventa la pacientii cu osteoporoza.
• Fractura longitudinala: ruptura se produce pe lungimea osului.
• Fractura spiroida: se produce prin miscari de rotatie ale osului.
• Fractura transversala: ruptura se produce pe un plan transversal cu osul.
• Fractura cominutiva: osul este fragmentat in mai multe bucati mici; apare frecvent in urma traumatismelor puternice.
• Fractura intra-articulara: implica discontinuitati osoase care afecteaza o articulatie adiacenta.
• Fractura inchisa: este o discontinuitate limitata exclusiv la os, fara a afecta alte tesuturi mai superficiale sau pielea.
• Fractura deschisa: osul este expus la nivelul pielii, iar acest tip de fractura poate fi insotit de pierderi semnificative de sange si de un risc crescut de infectie, din cauza contaminarii cu diverse elemente din exterior (de exemplu, pamant).
• Fractura pe os patologic: se produce printr-un traumatism minor asupra unui os cu structura sau densitate modificata, cum ar fi in osteoporoza.

Semne și simptome

Simptomele unei fracturi pot varia in functie de localizarea anatomica a acesteia, varsta si starea generala de sanatate a persoanei, precum si de severitatea traumatismului ce a produs fractura.

Printre cele mai frecvente semne si simptome se numara:

• durere intensa;
• pierderea functionalitatii;
• edem (umflatura membrului);
• echimoze (vanatai);
• deformarea regiunii;
• scurtarea segmentului osos si consecutiv a membrului;
• rotatia sau angularea unui membru intr-o pozitie anormala.

Diagnosticul fracturilor

Diagnosticarea fracturilor presupune o combinatie de tehnici si instrumente de evaluare pentru a determina tipul exact si severitatea fracturii:

• Examinarea fizica si anamneza pacientului: discutia cu pacientul este primul pas in evaluarea unei fracturi; medicul va alege apoi una sau mai multe dintre urmatoarele tehnici imagistice pentru a diagnostica cu certitudine fractura si eventualele complicatii.
• Radiografia - este cea mai frecvent utilizata si accesibila metoda de diagnosticare a fracturilor. Ea permite identificarea rapida a localizarii si tipologiei fracturii. Radiografiile sunt eficiente in cazul fracturilor oaselor mari, cum ar fi cele ale bratelor si picioarelor, dar pot fi mai putin precise pentru fracturile mici sau complexe.
• Tomografia computerizata (CT) - aceasta metoda ofera imagini tridimensionale ale osului si este utila pentru fracturi cominutive sau pentru cele care implica articulatii.
• Rezonanta magnetica nucleara (RMN) - este utilizat atunci cand se suspecteaza fracturi care afecteaza nu doar osul, ci si tesuturile moi din jur, cum ar fi ligamentele, tendoanele si muschii. RMN-ul este extrem de util in diagnosticul fracturilor de stres si pentru evaluarea fracturilor in zone complexe, cum ar fi articulatiile genunchiului, umarului sau soldului.
• Scintigrafia osoasa - este o tehnica de imagistica mai putin utilizata in diagnosticul fracturilor, rolul acesteia fiind limitat la obiectivarea fracturilor de stres.

Tratamentul fracturilor

Tratamentul medical sau chirurgical al fracturilor este stabilit de catre medicul ortoped in functie de tipologia si gravitatea acestora. El poate include urmatoarele optiuni:

• Tratament medicamentos pentru controlul durerii: Utilizarea de antiinflamatoare nesteroidiene pentru a reduce durerea si inflamatia.
• Imobilizarea in atela: De obicei, se recomanda o perioada de imobilizare de trei pana la cinci saptamani, in functie de tipul fracturii.
• Imobilizare in aparat gipsat: Durata imobilizarii este, in medie, de sase-opt saptamani, in functie de evolutia formarii calusului osos (os nou sanatos). Pentru a monitoriza procesul de vindecare, se efectueaza o noua radiografie comparand progresul fata de momentul initial.
• Reducerea inchisa a fracturii: Aceasta metoda permite corectarea fracturii fara a fi necesara o interventie chirurgicala, prin realinierea manuala a fragmentelor osoase deplasate de catre medic. Pentru a reduce durerea si disconfortul, se pot utiliza anestezice locale sau generale. Ulterior se imobilizeaza regiunea afectata cu ghips sau atela.
• Tratament chirurgical: In unele cazuri, este necesara o interventie chirurgicala pentru a fixa osul fracturat in poziția corecta anatomic, utilizand diverse materiale metalice precum suruburi, brose sau placute. Acestea pot necesita indepartare ulterioara printr-o alta interventie chirurgicala realizata in medie la 12-18 luni. Prin aceasta tehnica procesul de vindecare este mai rapid si mai sigur comparativ cu imobilizarea simpla in gips.
• Fixare externa: Folosita in cazuri de fracturi severe, deschise sau contaminate cu materiale externe.

Prezentarea la medic cat mai curand in urma unui traumatism ce ridica suspiciunea unei posibile fracturi este imperios necesara.

Unele fracturi (preponderent cele deschise sau cu deplasare) pot pune viata pacientului in pericol daca se afla in zone anatomice cu o vascularizatie si inervatie bogate, astfel incat un consult ortopedic trebuie sa devina prioritar in cazul in care pacientul sufera simptomele si semnele specifice unei fracturi, mentionate mai sus.