Tiroida autoimuna: Cauze, simptome, riscuri, tratament

Ce este tiroidita autoimuna

Tiroida autoimuna este un termen medical ce descrie o inflamatie la nivelul glandei tiroide (“tiroidita”), data de prezenta anticorpilor produsi de organism si actiunea lor eronata impotriva propriilor celule tiroidiene (“autoimuna”).

Procesul inflamator de la nivelul glandei tiroide va duce la infiltrarea acesteia cu limfocite (celule albe), care ulterior vor cauza distructii ale tesutului glandular. Rezultatul este alterarea functiei glandulare, cu posibila dezvoltare a hipo- sau a hipertiroidismului.

Cauzele tiroiditei autoimune

Cauza exacta a tiroiditei autoimune nu este cunoscuta. Se considera ca in procesul dezvoltarii acestei patologii sunt implicati factori genetici (existenta unui teren genetic predispozant pentru dezvoltarea bolilor autoimune) si factori de mediu (greutatea scazuta la nastere, excesul alimentar de iod, deficienta de seleniu, stresul psihic si emotional, fumatul, terenul alergic, expunerea la radiatii). De asemenea, infectiile virale sau bacteriene pot juca un rol in dobandirea acestei patologii.

Aproximativ 2-5% din populatia generala dezvolta tiroidita autoimuna, femeile fiind de 5-6 ori mai frecvent afectate decat barbatii.

Simptomele date de tiroidita autoimuna

Initial, tiroidita autoimuna este asimptomatica, procesul inflamator de la nivelul tiroidei fiind minim. Insa in timp, pe masura ce boala evolueaza si se produc distructii tisulare la nivelul glandei tiroide, pacientul poate dezvolta “gusa” – marirea de volum a glandei tiroide, uneori vizibila la nivelul zonei anterioare a gatului, pe care o poate resimti ca un “nod in gat” persistent.

Tiroidita autoimuna se poate diferentia ulterior in multiple patologii, in functie de tipul de auto-anticorpi prezenti in sange (anticorpi anti-TPO, anti-Tg sau TRAb).

Simptomatologia resimtita de pacient depinde in mare masura de boala dezvoltata. Principalele patologii autoimune ale glandei tiroide sunt:

• Tiroidita Hashimoto – o cauza comuna de hipotiroidism. Aceasta afectiune se caracterizeaza prin prezenta in sange a: anticorpilor anti-TPO, niveluri crescute de TSH seric si niveluri scazute ale fT4 seric.

Simptomatologia prezenta in cazul hipotiroidismului implica frecvent: oboseala fizica, letargie, pierderea apetitului alimentar asociata cu o crestere in greutate, intoleranta la frig, aparitia gusei, par uscat si fragil, piele uscata si aspra, dureri articulare si musculare, diminuarea capacitatii de memorare, libido scazut, bradicardie (incetinirea batailor inimii) si constipatie.

• Boala Graves – este cea mai frecventa cauza de hipertiroidie. Acesta afectiune se caracterizeaza prin prezenta in sange a anticorpilor TRAb (anticorpi anti-receptor al TSH) si uneori a anticorpilor anti-Tg, a nivelului scazut de TSH si a nivelurilor crescute de fT3 si fT4.

Hipertiroidismul se manifesta mai frecvent prin: aparitia gusei, pierdere in greutate asociata cu apetit normal sau crescut, iritabilitate, neliniste, transpiratie excesiva, intoleranta la caldura, palpitatii, tahicardie, varsaturi, diaree si libido scazut. Manifestarile oculare (retractia pleoapelor, privirea fixa, ochii “iesiti din orbita”) si dermatologice (edem la nivelul tibiei prezent bilateral) sunt specifice bolii Graves.

• Tiroidita postpartum – se considera ca este o consecinta a modificarilor sistemului imunitar din timpul sarcinii. Aceasta poate provoca hipertiroidism, hipotiroidism sau pe ambele, consecutiv.

Cel mai frecvent, tiroidita postpartum se vindeca spontan si nu are nevoie de tratament. Exista totusi cazuri rare in care aceasta evolueaza catre hipotiroidism permanent, ce va necesita terapie medicamentoasa pe tot parcursul vietii.

Riscurile date de tiroidita autoimuna

Riscurile la care sunt expusi pacientii cu tiroidita autoimuna constau in agravarea patologiei de fond, a hipo- sau a hiper-tiroidismului. Formele severe de boala pot fi date de tratamentul insuficient, de stresul excesiv psiho-emotional, fizic sau chirurgical si de infectiile severe locale sau sistemice.

Hipotiroidismul sever (denumit medical si coma mixedematoasa) este rar; acesta reprezinta o urgenta medicala, ce se manifesta prin confuzie, stare de constienta alterata, coma, hipotermie, bradicardie, insuficienta cardiaca severa, insuficienta respiratorie acuta si hipoglicemie. Tratamentul trebuie efectuat intr-o unitate de terapie intensiva, deoarece pacientii ce sufera de aceasta forma grava de hipotiroidism au nevoie de monitorizare atenta a constantelor vitale.

Hipertiroidismul sever (denumit medical si criza sau “furtuna” tiroidiana) este o complicatie ce apare rar; reprezinta o agravare foarte rapida a hipertiroidismului, ce se manifesta prin febra, tahicardie, insuficienta cardiaca severa, disfunctie hepatica si agitatie psiho-motorie. Tratamentul trebuie instituit urgent, preferabil intr-o unitate in care pacientii pot fi monitorizati constant.

Tratamentul tiroiditei autoimune

Tratamentul tiroiditei autoimune depinde in intregime de tipologia bolii dezvoltate. Medicul endocrinolog este singurul in masura de a decida diagnosticul de tiroida autoimuna.

Deoarece cauza propriu-zisa a acestor patologii nu este pe deplin inteleasa, ea nu poate fi tratata tintit.

Insa, exista medicamente ce pot controla nivelul de hormoni T3 si T4 din corp si, consecutiv, actiunea acestora asupra organismului.

In cazul tiroiditei Hashimoto, de exemplu, va fi tratat hipotiroidismul cu medicamente ce vor suplimenta cantitatea de hormoni tiroidieni din organism. Acest tip de tratament se numeste “substitutiv”, scopul sau fiind normalizarea nivelurilor de T3 si T4 din sange si ameliorarea simptomatologiei resimtite de pacient.

Pacientii ce sufera de boala Graves, pe de alta parte, vor fi tratati pentru hipertiroidismul indus de aceasta patologie. Medicamentele utilizate in acest caz se numesc “antitiroidiene” si au rolul de a diminua productia de hormoni tiroidieni, cu scopul de a normaliza nivelurile lor sangvine. Ulterior, simptomatologia resimtita de pacient se va ameliora semnificativ, remisiunea completa fiind de asemenea posibila.

Bibliografie:

Kumar&Clark, “Medicina Clinica”

Prummel MF, Strieder T, Wiersinga WM. The environment and autoimmune thyroid diseases. Eur J Endocrinol. 2004 May;150(5):605-18. doi: 10.1530/eje.0.1500605. PMID: 15132715.

Franco JS, Amaya-Amaya J, Anaya JM. Thyroid disease and autoimmune diseases. In: Anaya JM, Shoenfeld Y, Rojas-Villarraga A, et al., editors. Autoimmunity: From Bench to Bedside [Internet]. Bogota (Colombia): El Rosario University Press; 2013 Jul 18. Chapter 30. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459466/

Shukla SK, Singh G, Ahmad S, Pant P. Infections, genetic and environmental factors in pathogenesis of autoimmune thyroid diseases. Microb Pathog. 2018 Mar;116:279-288. doi: 10.1016/j.micpath.2018.01.004. Epub 2018 Jan 8. PMID: 29325864.