Hidronefroza: cauze, simptome și opțiuni de tratament

Hidronefroza apare atunci când unul sau ambii rinichi se umflă din cauza acumulării de urină. În loc să curgă liber, urina este blocată, punând presiune pe rinichi și (dacă această problemă medicală persistă) afectându-le în timp funcția. Vestea bună este că, odată diagnosticată, hidronefroza este adesea tratabilă.

În acest articol, vom explora informațiile de bază despre hidronefroză, de la cauzele sale diverse la simptomele pe care ar trebui să le recunoști. Mai mult decât atât, vom discuta despre opțiunile de tratament disponibile și modul în care se stabilește diagnosticul. Înțelegerea acestora asigură protejarea sănătății rinichilor.

Cauze hidronefroză: de ce se blochează fluxul de urină?

Hidronefroza nu este o boală în sine, ci mai degrabă o consecință a unei obstrucții sau a unui flux retrograd (reflux) de urină. Cauzele pot fi variate, de la probleme structurale prezente la naștere până la afecțiuni dobândite pe parcursul vieții. Iată cele mai comune motive pentru care rinichii se pot umfla:

Obstrucția la nivelul tractului urinar

Aceasta este cea mai frecventă cauză și poate apărea din diverse motive:

• pietre la rinichi: aceste depozite minerale dure se pot forma în rinichi și apoi se pot deplasa în uretere (tuburile care leagă rinichii de vezica urinară); o piatră mare poate bloca integral fluxul de urină, provocând hidronefroză unilaterală (la un singur rinichi);
• stricturi sau îngustări ale ureterului: pot fi cauzate de țesut cicatricial (format după o infecție, o intervenție chirurgicală sau o leziune), de anomalii congenitale sau de inflamații cronice;
• cheaguri de sânge: pot bloca ureterul sau uretra, deși sunt o cauză mai rară;
• tumori: atât tumorile benigne, cât și cele maligne (canceroase) de la nivelul tractului urinar sau din jur (rinichi, ureter, vezică urinară, prostată, organe genitale feminine) pot comprima ureterul, cauzând blocarea fluxului de urină;
• hiperplazia benignă de prostată: la bărbați, o prostată mărită poate comprima uretra (tubul care transportă urina de la vezică în afara corpului), îngreunând golirea completă a vezicii urinare; urina acumulată în vezică poate refula spre rinichi, cauzând hidronefroză bilaterală;
• stenoza de joncțiune uretero-pelvină: îngustare la punctul de legătură dintre pelvisul renal (partea colectoare a rinichiului) și ureter; poate fi congenitală sau dobândită; este o cauză comună de hidronefroză la copii;
• stenoza de joncțiune uretero-vezicală: îngustarea la punctul de legătură dintre ureter și vezica urinară.

Refluxul vezico-ureteral (RVU)

Apare atunci când urina din vezica urinară se întoarce înapoi în uretere și spre rinichi. În mod normal, o valvă la joncțiunea ureter-vezică împiedică acest lucru. Este mai frecvent la copii și poate fi o problemă gravă, deoarece urina infectată din vezică poate ajunge la rinichi, cauzând infecții renale repetate și potențial leziuni.

Sarcina

În timpul sarcinii, uterul în creștere poate pune presiune pe uretere, în special pe cel drept, ducând la o hidronefroză fiziologică (normală) și tranzitorie. De obicei, această problmă se rezolvă de la sine după naștere și rareori necesită intervenție.

Probleme de natură neurologică

Anumite afecțiuni neurologice care afectează nervii ce controlează funcția vezicii urinare (cum ar fi leziuni ale măduvei spinării, spina bifida, scleroza multiplă, boala Parkinson) pot duce la disfuncții ale vezicii urinare, inclusiv incapacitatea de a se goli complet, ceea ce poate provoca hidronefroză.

Intervenții chirurgicale anterioare

Uneori, intervențiile chirurgicale în zona pelvină sau abdominală pot duce la formarea de țesut cicatricial, ce comprimă ureterele sau pot altera anatomia, ducând la obstrucție.

Anomalii congenitale

Unele persoane se confruntă din naștere cu defecte structurale ale tractului urinar, care pot predispune la hidronefroză:

• uretere suplimenare sau ectopice (se deschid într-o locație anormală);
• valve uretrale posterioare (obstrucționează fluxul de urină din vezică).

Înțelegerea cauzei subiacente a hidronefrozei este crucială, deoarece tratamentul eficient depinde de identificarea și corectarea problemei subiactente.

Simptome: cum se manifestă hidronefroza?

Modul în care se manifestă hidronefroza poate varia considerabil de la un caz la altul, în funcție de cauză, gradul de obstrucție și viteza de evoluție a problemei medicale. În cazurile ușoare sau cronice, hidronefroza poate fi complet asimptomatică și descoperită întâmplător în timpul unor investigații medicale.

Simptome comune

• durere în zona lombară sau abdominală: poate fi surdă și constantă sau, în cazul unei obstrucții acute (cum ar fi o piatră la rinichi), poate fi o durere intensă, ce iradiază spre abdomenul inferior sau spre zona inghinală; locația durerii poate indica ce rinichi este afectat;
• dificultăți la urinare:
  • micțiune frecventă (poliurie): necesitatea de a urina des, chiar și în cantități mici;
  • urgență micțională: nevoia bruscă și puternică de a urina;
  • incontinență urinară: pierderea involuntară de urină;
  • jet urinar slab sau intermitent: dificultate în inițierea sau menținerea fluxului de urină;
  • senzație de golire incompletă a vezicii: chiar și după urinare, persistă senzația că vezica nu s-a golit complet.
• sânge în urină (hematurie): urina poate avea o culoare roz, roșie sau maronie din cauza prezenței sângelui; acest lucru este adesea asociat cu pietre la rinichi sau infecții;
• urină tulbure sau cu miros neplăcut: pot indica o infecție a tractului urinar (ITU).

Simptome generale, nespecifice

• febră și frisoane: semne tipice ale unei infecții renale (pielonefrită), o complicație serioasă a hidronefrozei, mai ales dacă urina infectată este blocată;
• greață și vărsături: pot apărea, mai ales în cazurile de durere severă sau infecție;
• stare generală de rău cu oboseală: în cazul hidronefrozei cronice sau a infecțiilor repetate, starea generală de sănătate poate fi afectată.

Simptome la copii și nou-născuți

La sugari și copii mici, simptomele pot fi mai subtile sau nespecifice:

• irascibilitate, plâns excesiv;
• dificultăți de alimentare;
• febră fără o cauză aparentă;
• dureri abdominale vagi;
• masă palpabilă în abdomen (în cazurile severe);
• infecții urinare repetate.

Manifestarea acestor simptome (în special durerea severă, febra sau prezența sângelui în urină) necesită evaluare medicală de urgență. Diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a preveni deteriorarea permanentă a funcției renale. Programeaza-te online pentru un consultație la nefrologie.

Cum se pune diagnosticul de hidronefroză?

Diagnosticul de hidronefroză se bazează pe o combinație de evaluări clinice, analize de laborator și, cel mai important, investigații imagistice. Scopul este nu doar de a confirma prezența umflării rinichilor, ci și de a identifica cauza subiacentă, factor esențial pentru stabilirea unui plan de tratament eficient.

Anamneza și examenul fizic

Medicul va începe prin a colecta informații detaliate despre istoricul medical al pacientului și simptomele prezente. Întrebări relevante:

• Când au început simptomele?
• Ce tip de durere simțiți și unde este localizată?
• Aveți febră, greață sau vărsături?
• Ați avut infecții urinare recente sau pietre la rinichi în trecut?
• Există antecedente familiale de probleme renale?

La bărbați, vor fi adresate întrebări despre simptome urinare legate de prostată. La femei, se va discuta despre sarcină sau alte afecțiuni ginecologice. Examenul fizic poate include palparea abdomenului pentru a detecta o masă sau sensibilitate în zona rinichilor și a vezicii urinare. La bărbați, poate fi necesar un examen rectal pentru a evalua prostata.

Analize de laborator

• analiza urinei:
  • sumarul de urină poate indica o infecție sau prezența unor cristale care formează pietre;
  • urocultura este efectuată pentru a identifica tipul de bacterie în cazul unei infecții și a determina sensibilitatea acesteia la antibiotice.
• analize de sânge:
  • creatinina serică și ureea sanguină: măsoară funcția renală; nivelurile crescute ale acestor substanțe pot indica o afectare a funcției rinichilor din cauza obstrucției;
  • hemoleucograma completă: poate detecta semne de infecție (număr crescut de celule albe) sau anemie, ce poate apărea în afecțiuni renale cronice;
  • electroliți: nivelurile de sodiu, potasiu și calciu pot fi, de asemenea, verificate, deoarece funcția renală afectată poate influența echilibrul acestora.

Investigații imagistice

Acestea sunt cruciale pentru confirmarea hidronefrozei, evaluarea severității și identificarea cauzei.

• ecografie renală: oferă imagini în timp real ale rinichilor și vezicii urinare, permițând vizualizarea dilatării pelvisului renal (indicând hidronefroza) și, adesea, identificarea obstrucției (ex: pietre la rinichi, vezică urinară plină); este metoda de elecție pentru diagnosticarea hidronefrozei prenatale;
• CT cu substanță de contrast: oferă imagini mult mai detaliate ale tractului urinar și ale structurilor înconjurătoare; este excelentă pentru a localiza cu precizie obstrucția, a identifica pietrele la rinichi (chiar și pe cele mici), tumori sau alte anomalii anatomice; de asemenea, poate oferi informații despre funcția renală și gradul de afectare a țesutului renal;
• RMN: în cazurile în care se dorește evitarea expunerii la radiații (ex: la femeile însărcinate sau copii) sau când este necesară o vizualizare mai bună a țesuturilor moi (ex: tumori);
• urografie intravenoasă: implică injectarea unei substanțe de contrast într-o venă, care este apoi excretată de rinichi, permițând vizualizarea fluxului urinar și a posibilelor blocaje;
• cistouretrografie micțională: radiografie specializată, utilizată în principal la copii pentru a diagnostica refluxul vezico-ureteral; o substanță de contrast este introdusă în vezica urinară printr-un cateter, iar radiografiile sunt efectuate înainte de urinare, în timpul urinării și după urinare, pentru a se putea stabili dacă urina refluează spre rinichi;
• scintigrafie renală: evaluează funcția fiecărui rinichi în parte și modul în care urina este drenată; permite stabilirea gradului de obstrucție și impactul asupra funcției renale.

Tratament hidronefroză: restabilirea fluxului urinar și protejarea rinichilor

Tratamentul pentru un caz de hidronefroză depinde de cauza subiacentă, severitatea obstrucției și gradul de afectare a funcției renale. Obiectivele principale ale liniilor de tratament recomandate: eliminarea blocajulului, restabilirea fluxul normal de urină și prevenirea leziunilor permanente ale rinichilor.

Observație și monitorizare (pentru cazurile ușoare)

În cazurile ușoare de hidronefroză (ex: diagnosticate prenatal sau la sugari; hidronefroza fiziologică din sarcină) se poate recomanda monitorizarea regulată prin ecografii, pentru a vedea dacă problema dispare de la sine, pe măsură ce copilul crește sau după naștere. Se va monitoriza și funcția renală.

Tratarea cauzei subiacente

• pietre la rinichi:
  • litotriția extracorporală cu unde de șoc: se aplică unde de șoc pentru a sparge pietrele în fragmente mici, fiind apoi eliminate mai ușor prin urină;
  • ureteroscopie: un tub subțire și flexibil, cu o cameră atașată, este introdus prin uretră și vezică în ureter, pentru a vizualiza și a îndepărta piatra sau pentru a o fragmenta cu laserul;
  • nefrolitotomie percutanată: pentru pietrele mari din rinichi, se realizează o mică incizie la nivelul spatelui, iar cu ajutorul unui instrument medical introdus în rinichichi se va putea îndepărta piatra;
• hiperplazia benignă de prostată:
  • medicamente: alfa-blocante sau inhibitori de 5-alfa-reductază, pentru a relaxa mușchii prostatei sau a reduce dimensiunea acesteia;
  • intervenții chirurgicale: rezecția transuretrală a prostatei sau alte proceduri minim invazive pentru a îndepărta țesutul prostatic obstructiv;
• tumori (benigne sau maligne): tratamentul va depinde de tipul, localizarea și stadiul tumorii:
  • chirurgie: îndepărtarea formațiunilor tumorale;
  • radioterapie: utilizarea radiațiilor pentru a distruge celulele canceroase;
  • chimioterapie: medicație specifică pentru a distruge celulele canceroase.
• stricuri sau stenoze:
  • dilatare cu balon: pentru a lărgi zona îngustată;
  • chirurgie reconstructivă: rezecția segmentului îngustat și reatașarea capetelor sănătoase ale ureterului;
• reflux vezico-ureteral:
  • tratament conservator: la copii, cazurile ușoare se pot rezolva de la sine; se pot administra antibiotice profilactice pentru a preveni infecțiile urinare;
  • intervenții chirurgicale: pentru cazurile severe sau persistente, se poate efectua o corecție chirurgicală pentru a reatașa ureterul la vezica urinară într-o manieră care previne refluxul;
• anomalii congenitale: multe dintre acestea necesită corecție chirurgicală - ex: pieloplastie pentru stenoza de joncțiune uretero-pelvină, corecția valvelor uretrale posterioare.

Decompresie de urgență (în cazuri acute sau severe)

Când există o obstrucție completă sau o infecție severă asociată, este esențială drenarea imediată a urinei pentru a proteja rinichiul și a ameliora simptomele:

• montarea unui stent ureteral: un tub subțire, gol, este introdus endoscopic în ureter pentru a ocoli obstrucția și a permite urinei să curgă din rinichi în vezică; poate fi atașat temporar sau pe termen lung;
• nefrostomia percutanată: un tub mic este introdus direct prin piele în rinichi, sub ghidaj ecografic sau radiologic, pentru a drena urina într-o pungă externă; este o soluție temporară, de urgență, folosită atunci când montarea stentului nu este posibilă sau eficientă.

Tratatarea complicațiilor hidronefrozei

• infecții ale tractului urinar: tratate cu antibiotice, adesea administrate intravenos în cazurile severe;
• durere: medicamente analgezice (antiinflamatoare nesteroidiene - AINS sau opioide, în funcție de severitate) pentru a gestiona durerea;
• insuficiență renală: dacă hidronefroza a dus la o afectare semnificativă a funcției renale, poate fi necesară dializa temporară sau, în cazuri extreme, un transplant renal, deși acest lucru este rar dacă hidronefroza este diagnosticată și tratată la timp.

5. Monitorizarea post-tratament

După tratament, pacienții vor necesita monitorizare regulată cu analize de urină și sânge, precum și investigații imagistice (ecografie, CT) pentru a se asigura că obstrucția nu a recidivat și că funcția renală se stabilizează sau se ameliorează.

Este vital ca orice persoană cu simptome de hidronefroză să solicite asistență medicală promptă. Cu un diagnostic corect și un tratament adecvat, majoritatea cazurilor de hidronefroză pot fi gestionate cu succes, prevenindu-se complicațiile grave și menținându-se sănătatea rinichilor.

Hidronefroza este o afecțiune serioasă care necesită o grijă deosebită. Înțelegerea cauzelor sale și recunoașterea simptomelor sunt esențiale pentru un diagnostic timpuriu. Așa cum am văzut, instrumentele de diagnostic moderne, în special ecografia și CT-ul, sunt vitale pentru identificarea problemei și a sursei acesteia.

Vestea bună este că, odată detectată, hidronefroza poate fi tratată cu succes. Intervențiile variază de la managementul conservator la proceduri minim invazive sau chirurgicale, toate având scopul de a elimina obstrucția și de a restabili fluxul normal de urină, protejând astfel rinichii de deteriorare.

DISCLAIMER: Articolul de față are un rol pur informativ și nu trebuie să înlocuiască sub nicio formă sfatul avizat al medicilor specialiști. 

BIBLIOGRAFIE: 

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15417-hydronephrosis

https://www.nhs.uk/conditions/hydronephrosis/

https://www.healthline.com/health/unilateral-hydronephrosis

https://www.webmd.com/a-to-z-guides/what-to-know-hydronephrosis

https://www.upmc.com/services/womens-health/conditions/hydronephrosis